Dacă pentru multe business-uri, restricțiile impuse de pandemie au însemnat o scădere drastică a activității, pentru companii ca eMAG, aceste perioade se traduc prin volume uriașe de comenzi. Pentru a face față comenzilor din ce în ce mai numeroase ale românilor, mulți din ei încă baricadați în case chiar și când pandemia a slăbit din intensitate, retailerul a angajat masiv în ultimele luni.

O parte din angajații eMAG au lucrat remote, o provocare care s-a resimțit din plin, mai ales în contextul în care mulți angajați care au copii au jonglat în condiții dificile cu acest work from home. Compania a angajat nu mai puțin de 500 de oameni pentru a lucrea remote, la începutul pandemiei, timp în care era nevoie de o gestionare atentă și a angajaților pentru care munca de la distanță nu a fost posibilă. Retailerul are în plan, însă, ca începând cu luna septembrie, să-și lase angajații să aleagă singuri modul în care vor să lucreze în continuare.

„Avem colegi care au copii acasă și cu siguranță nevoile lor sunt diferite față de cei tineri care lucrează în call-centere și le lipsește socializarea. Așa că am făcut focus grupuri, dar ne-am dat seama că va fi foarte greu să găsim o soluție care să funcționeze pentru toată lumea. Dar am găsit în final o soluție foarte flexibilă: din toamnă, din septembrie, le dăm posibilitatea colegilor să-și aleagă stilul de lucru potrivit pentru ei. Singura condiție e să vină o zi pe săptămână la birou.

Fiecare echipă, în funcție de tipul de activitate (unii lucrează mai mult timp împreună, alții au o activitate standardizată și pot să facă totul remote), vor stabili ce mod de lucru îi avantajează”, a declarat Delia Rotaru, VP People & Organisation la eMAG, în cadrul evenimentului BCR Expert Hub, organizat de BCR.

Decizia ar putea fi amânată doar de ascensiunea pandemiei, a mai transmis Delia Rotaru.

Citeste si:
­eMAG investește 300.000 de euro într-un program de dezvoltare a...
­eMAG investește 300.000 de...

Calculator salariu - cât câștig, cât dau la stat, cât iau în mână?

Schimbarea de competențe e viitorul

eMAG a lansat la începutul lunii iulie un program dedicat angajaților aflați la început de drum, pentru a-i ajuta să deprindă cunoștințele și competențele de care au nevoie pentru a face pasul următorul în cariera lor. Printr-o investiție de 4 milioane de lei, eMAG va susține pregătirea a 800 de angajați aflați la începutul carierei, care vor beneficia de sprijinul necesar pentru a se adapta la nevoile actuale de pe piața muncii.

Ne-am dat seama că avem foarte mulți colegi în zona aceasta de entry-level așa că vrem să-i ajutăm să-și dezvolte competențele, în special cele digitale, urmate de cele de management și de marketing digital. S-au înscris deja aproximativ 300 de colegi. Vrem să investim foarte mult în partea aceasta de creștere a competențelor.

Delia Rotaru, VP People & Organisation la eMAG

Citeste si:
eMAG lansează Freshful by eMAG, un hipermarket online cu produse...
eMAG lansează Freshful by...

Principalele specializări pe care angajații entry-level din eMAG le vor avea la dispoziție să le exploreze sunt: tehnologie, marketing, vânzări, finanțe și optimizarea proceselor. Lor li se adaugă însă orice domeniu de interes pentru cei care vor să crească mai repede în eMAG.

eMAG are la acest moment peste 5.000 de angajați în România și aproximativ 7.000 în tot grupul.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri