Adesea când ne gândim la un interviu de angajare, îl asociem prima dată cu emoțiile care intervin atât înainte de a-l susține, cât și în timpul acestuia. Însă un interviu de angajare nu trebuie mereu să fie un proces în care să ne năpădească doar emoțiile, ci trebuie privit ca pe un exercițiu benefic în parcursul nostru profesional. Este un exercițiu de cunoaștere, atât la nivel profesional, cât și personal pentru că te poți analiza chiar tu, pe tine însuți, nu doar recrutorul.

Ca să te pregătești pentru un interviu de angajare trebuie să ai în vedere că partea cea mai grea se desfășoară înainte, de cele mai multe ori, adică atunci când trebuie să te documentezi și să te pregătești propriu-zis pentru acel interviu. În cele ce urmează îți vom arăta pas cu pas ce urmează să faci.

Documentează-te foarte bine înainte de interviul de angajare

O parte esențială a interviului de angajare se desfășoară, cum spuneam, chiar înainte ca acesta să aibă loc propriu-zis. Informează-te încă de acasă foarte bine cu privire la compania la care mergi să susții interviul.

interviu de angajareFoto: Unsplash

În această documentare despre organizație trebuie să ai în vedere următoarele aspecte:

Retail jobs
  • Care sunt produsele/ serviciile companiei respective. Fii sigur că înțelegi exact ce face organizația
  • Istoricul companiei
  • Prin ce direcții majore s-a evidențiat compania în timp
  • Cultura organizațională
  • Portofoliul de produse
  • Cota de piață
  • Concurența
  • Cele mai recent știri legate de compania respectivă
  • Controverse

De ce e important să faci această documentare? Pentru că vei înțelege mai bine activitățile companiei la care este foarte posibil să fii angajat de altfel și îți va fi mult mai ușor să rezonezi cu cineva din interiorul companiei care va conduce interviul de angajare.

Citește și: Experiment inedit: 10 întrebări care cresc la propriu pulsul candidaților, la un interviu de angajare

Alege cu atenție ținuta

Este foarte important să fii îmbrăcat adecvat la un interviu de angajare. Este de preferat să păstrezi întreaga ținută într-o notă elegantă, care denotă profesionalism. Este bine să optezi pentru accesorii discrete, care să te pună în evidență într-un mod discret. La fel de discret trebuie să fie și machiajul, în cazul ești femeie. Nu uita că înainte de toate, angajatorul nu știe ce fel de persoană ești, cum te comporți, cum ești în viața de zi cu zi. În schimb, primul lucru pe care îl vede este îmbrăcămintea.

Totodată, ar fi de preferat să nu vii îmbrăcat nici prea formal, mai ales dacă jobul este de așa natură încât nu vei fi nevoit să porți zi de zi la muncă un costum rigid sau un sacou. În funcție de domeniul de activitate, uneori este suficientă doar o cămasă albă atât la femei, cât și bărbați. Important este să și un aspect curat și îngrijit.

Citeste si:
Limbajul corpului la interviul de angajare. 3 trucuri pe care să le...
Limbajul corpului la...

Atitudinea poate fi totul la un interviu de angajare

În strânsă legătură cu îmbrăcămintea este atitudinea, despre care se spune de multe ori că face totul. Da, așa este. Prin urmare, este important să nu îți uiți optimismul acasă, să ai o stare de spirit bună și să fii cu adevărat interesat și curios, nu doar să mimezi. În fond este un loc de muncă pentru care ai aplicat și de care ești interesat în mod real.

interviu de angajareFoto: Shutterstock

Recrutorul, managerul sau chiar amândoi, în funcție de tipul de interviu îți dorește să vadă și care e starea ta de spirit, cum reacționezi la anumite întrebări, care este limbajul trupului și cum te descurci per ansamblu când ești pus în situația de a te prezenta. Nimănui nu-i plac oamenii morocănoși, antisociali, chiar dacă respectiva persoană deține o serie de alte calități aparte. Totodată, important e să fii sincer, să zâmbești și să asculți până la capăt.

Întrebări interviu de angajare

În general, ceea ce creează cele mai multe emoții la un interviu de angajare sunt întrebările, în special cele incomode. Iată o listă cu întrebări la interviul de angajare pe care angajatorii le adresează, potrivit bestjobs:

Citeste si:
Raspunsuri care au impresionat recrutorii la interviul de angajare
Raspunsuri memorabile date de...
  1. De ce ești potrivit pentru acest job?
  2. De ce ai decis să pleci de la fostul loc de muncă?
  3. Care crezi că este cel mai mare defect al tău?
  4. Cu ce salariu te-ai simți confortabil?
  5. Povestește-mi despre hobby-urile tale.
  6. Ai întâmpinat la locul de muncă o situație care te-a pus în dificultate? Cum ai gestionat-o?
  7. Ai obținut un rezultat profesional de care ești mândru? Care este acela?
  8. Ce te motivează?
  9. Care crezi că este cea mai importantă calitate a ta?
  10. Ai întrebări pentru noi?

Întrebări capcană la interviul de angajare

  • Care consideri că sunt cele mai importante calități ale tale?
  • Care consideri că sunt principalele tale defecte?
  • Cu ce fel de persoane nu te-ai simți confortabil să lucrezi?
  • Preferi să lucrezi în echipă sau pe cont propriu?

Ce poate trebuie să mai reții este că un interviu de angajare este o stradă cu două sensuri. De ce? Pentru că și tu poți adresa la final sau chiar pe parcurs întrebări recrutorului sau managerului. Scopul nu e ca tu să te simți interogat în vreun fel, ci să fie o conversație antrenantă între tine și intervievator.

Poți regăsi AICI un set de 25 de întrebări pe care să le adresezi la finalul unui interviu de angajare.

Interviu de angajare. Tips & tricks

  • Fii punctual. Recomandat este să ajungi chiar mai devreme cu 15-20 de minute
  • Ia cu tine două copii ale CV-ului tău
  • Nu uita să dai mâna cu cel care te intervievează
  • Păstrează contactul vizual cu persoana care te intervievează
  • Încearcă să răspunzi cât de bine poți la întrebările care îți sunt adresate
  • Fii pregătit pentru probe și testări, chiar de la prima întâlnire.

Vezi și: Cum îi „miroase” Elon Musk pe mincinoșii care vin la un interviu pentru job

Extra tips & tricks: Cum să-ți negociezi salariul la un interviu de angajare

În pregătirea pentru interviu ar trebui să iei în calcul și o negociere a salariului pe care compania care te intervievează ți-l oferă. Cei mai mulți candidați nu se arată dornici să-și negocieze salariul, de teama de a nu fi respins. Specialiștii din piața muncii arată, însă, că acest lucru nu se întâmplă.

Kate Dixon, specialist în negocieri și autoare a cărții „Pay Up: Unlocking Insider Secrets of Salary Negotiation” le sugerează candidaților care vin la un interviu de angajare să își seteze anumite argumente pentru a ajunge la o creștere a salariului.

„Conform cercetărilor mele, locurile de muncă pentru această poziție sunt plătite între X și Y pe piață, ceea ce mă plasează la un nivelul superior din punct de vedere salarial. Cât de mult ne putem apropia de aceste sume?”, a declarat specialistul, potrivit CNBC.

Sursa foto: Pexels
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri