21 Februarie 2022

Crește valoarea tichetelor de masă și a celor de creșă începând cu aprilie 2022



Tichetele de masă pe care românii le încasează la locul de muncă, precum și tichetele sociale care se acordă drept sprijin pentru susținerea copilului la creșă ar putea să crească începând cu luna aprilie a acestui an.

Cu cât se măresc tichetele de masă

Angajații români care beneficiază de tichete de masă, ca parte a pachetului de beneficii extrasalariale oferite de angajator se vor bucura de o valoare mai mare a acestora.

Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică proiectele publice care includ aceste creșteri ale tichetelor de masă. Mai precis, proiectul de lege, care face referire la tichetele de masă prevăd o majorare a acestora de la 20,09 lei, cât e în prezent, la 20,17 lei. Această creștere face referire la valoarea maximă pe care o pot avea aceste tichete de masă, cu precizarea că valoarea în bani a acestui beneficiu extrasalarial este stabilită de angajator.

Pentru semestrul I al anului 2022, începând cu luna aprilie 2022, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018 cu modificările ulterioare, nu poate depăşi cuantumul de 20,17 lei.

Ordinul pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2022

Ultima majorare a tichetelor de masă a avut loc în octombrie 2021, când s-a trecut de la o valoare de 20,01 la 20,09 lei, cât este în prezent. Anterior, tichetele de masă au mai fost majorate în octombrie 2020, creșterea fiind atunci de doar un ban.

Instituțiile publice și private din România pot acorda, în baza legii 165 din 10 iulie 2018 tichete de masă sau bonuri de masă cum mai sunt cunoscute, cu care pot fi achiziționate doar produse alimentare sau mese calde.

La ce valoare vor ajunge tichetele de creșă

În ceea ce privește tichetele de creșă, acestea vor crește cu 30 de lei, adică de la 490 de lei la 520 de lei.

Pentru semestrul I al anului 2022, începând cu luna aprilie 2022, valoarea sumei lunare care se
acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018 cu modificările ulterioare, este de 520 lei.

Ordin privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creșă
pentru semestrul I al anului 2022

Pentru ca cele două proiecte să fie adoptate, e necesar ca acestea să fie semnate de Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, iar ulterior trebuie să primească și semnătura ministrului Finanțelor Publice pentru a putea fi publicate apoi în Monitorul Oficial.



Citeste si