Românii care merg la studii în străinătate, în special cei care urmează un program de MBA, nu ar trebui să se simtă în niciun fel inferiori față de colegii străini, acesta fiind unul dintre primele obstacole peste care ei trebuie să treacă atunci când iau contact cu un al sistem educațional, consideră Cristina Dobrița, project manager IT&Digital Projects în cadrul OMV și absolventă a programului Executive MBA în cadrul WU Academy.

Cristina Dobrița a absolvit la Viena cursurile de Executive MBA (Master of Business Administration) în cadrul WU Academy, parte a Universităţii de Economie şi Afaceri din Viena (WU) - una dintre cele mai mari universități de business din Europa. Ea are și un master obținut la Universitatea din Viena și a studiat Neerlandeza și Engleza la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității București.

Poate cel mai important sfat pe care l-aș oferi unui tânăr român care merge la studii în străinătate este să nu se simtă cu absolut nimic mai prejos decât colegii de facultate. Este un lucru la care recunosc faptul că și eu a trebuit să lucrez. La o universitate străină nimeni nu este din start mai presus. Toată lumea începe de la același nivel. Totuși, este adevărat și faptul că noi românii trebuie să muncim puțin mai mult decât colegii din alte țări deoarece noi nu am avut anterior mijloacele tehnice pe care ei le-au avut”, a declarat Cristina Dobrița.

Retail jobs

Ea explică faptul că românii au uneori probleme de adaptare la studiile din străinătate deoarece sistemul educațional din țară duce lipsă de mijloace tehnice și este concentrat mult prea mult pe studii teoretice.

”Dau cazul meu ca exemplu: în România ne concentram foarte mult de teorie, pe traduceri ale unor texte scrise de autori din trecut și nu ne ocupam foarte mult de felul în care limba și literatura s-a schimbat în ultimii ani. În sistemul austriac am avut la dispoziție platforme educaționale și mijloace prin care puteam intra în contact cu vorbitori de alte limbi și puteam învăța în felul acesta. De asemena, toate exercițiile pe care le făceam erau la un nivel practic mult mai înalt decât acasă”, meționează Cristina Dobrița.

Managerul de proiecte digitale și de IT al OMV a urmat un MBA de project management între anii 2017 și 2019, la Viena, în cadrul WU Academy. Programul se adresează cu precădere managerilor C-level, membrilor din consiliile de administrație, dar și middle-managerilor precum șefii de departamente.

Citeste si:
Start la cea cea mai nouă ediție a Tineri Antreprenori 2020
Start la cea cea mai nouă...

La EMBA-ul din Viena ne-am concentrat foarte mult pe imitarea și studiul unor situații din viața reală, din prezent sau dintr-un interval de timp foarte recent. Nu se dorea să lucrăm doar cu materiale la nivel teoretic. Majoritatea proiectelor care ni se cereau trebuiau să se bazeze pe situații cu care ne confruntăm sau cu care pe ne putem confrunta în viața de zi cu zi”, menționează Cristina Dobrița.

WU Academy desfășoară un program de Executive MBA și în România, acesta fiind unul dintre cele mai populare programe de acest tip din țară.

În 2021, programul a avut 33 de absolvenți în România, majoritatea manageri din IT/Telecomunicații (28%), Comerț (19%), Bănci/Finanțe/Asigurări (14%), dar și din alte domenii precum sectorul construcțiilor.

Cum arată candidatul român care urmează un Executive MBA la WU Academy

Majoritatea participanților la MBA-ul oferit de WU Academy în România sunt români (88%), existând însă și absolvenți din Republica Moldova, Bulgaria, Franța, Grecia sau SUA care participă la cursurile din București.

Citeste si:
Șeful pe investiții al Saxo Bank: Nu am niciun dubiu că Meta va...
Șeful pe investiții al Saxo...

Vârsta medie a acestora este de 36 de ani. Circa 34% din cei care fac un EMBA sunt middle manageri, în vreme ce 48% fac parte din top management-ul companiilor.

Citiți și Profesor WU Academy: Un MBA nu îți aduce automat un salariu mai mare și promovarea în companie. Uneori trebuie să faci o schimbare

Experiența de management este unul dintre cele mai importante criterii pentru selecția studenților. În medie, absolvenții MBA-ului WU Academy au 14 ani de experiență în domeniile în care lucrează și 7 ani de experiență pe funcții de leadership în companii.

Toate statisticile de mai sus sunt bazate pe generațiile care au absolvit un MBA WU Academy la București în ultimii 3 ani.

Un MBA WU Academy are un cost standard de 39.000 euro, care poate fi redus în funcție de mai multe criterii (discount-uri de early bird, etc.), Înscrierile la programul din București au început în luna februarie și se finalizează la data de 30 iunie 2022. În general însă, înscrierile mai sunt prelungite până în luna septembrie.

Citeste si:
Omul prost aduce dezavantaje atât societății cât și propriei persoane
Omul prost aduce dezavantaje...

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri