524 de români au fost depistați în situații de muncă nedeclarată (muncă la negru după cum mai este cunoscut fenomenul), în decursul lunii aprilie, anunță Inspecția Muncii. Amenzile acordat de inspectorii de la ITM pentru luna trecută depășesc 9 milioane de lei.

„Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfășurat, în perioada 1 – 28.04.2022, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 9.213.700 lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Au fost aplicate 4.370 avertismente și au fost dispuse 10.379 măsuri de remediere a neconformităților constatate”, a anunțat instituția, pe pagina oficială de Facebook.

Din cei 524 de români, 331 nu aveau încheiat contractul individual de muncă, 122 nu aveau contract individual de muncă transmis în Revisal, 8 persoane prestau activitate având contractul de muncă suspendat, iar 63 persoane prestau activitate în afara programului de lucru din contractul part-time.

„Acţiunile de control se efectuează în toate tipurile de întreprinderi (mici, mijlocii şi mari, cu capital de stat, privat şi mixt), care efectuează activităţi de recepţionare, condiţionare, păstrare şi valorificare a produselor agricole, fabricare a nutreţurilor combinate, fabricare a produselor de morărit şi panificaţie, fabricare a băuturilor alcoolice, precum şi în unităţile din minerit, rafinarea ţiţeiului şi în spitale” a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat al ITM.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri