28 Februarie 2024

7card lansează „Prima Sută”, proiect ce ajută angajatorii să creeze programe de wellbeing pentru angajați și să beneficieze de deduceri fiscale



7card, companie care activează în sectorul de corporate wellbeing din România, anunță programul “Prima Sută”, prin care își propune să susțină companiile în crearea de programe dedicate bunăstării angajaților.

Prin aceast proiect, 7card încurajează utilizarea facilității fiscale, conform căreia, în 2024, cheltuielile angajatorilor cu beneficii oferite angajaților pentru accesarea facilităților sportive și fitness, în limita a 100 euro/angajat/an, sunt scutite de taxe.

„S-a vorbit foarte mult despre aceasta facilitate fiscală și despre valoarea pe care companiile o pot deduce, multe voci declarându-se nemulțumite de scăderea plafonului de la 400 de euro, la 100 de euro. Ce propunem noi, prin acest proiect, este o schimbare a perspectivei: Avem totuși un plafon de 100 euro (în 2022 plafonul era 0), haideți să îl folosim! Rolul nostru, ca lideri ai industriei, este să le arătăm companiilor cum pot maximiza aceste sume pentru a crea programe cu adevărat generatoare de valoare, atât pentru ele, cât și pentru angajații lor”, a declarat Dan Moraru, Country Lead 7card.

În acest context, 7card ajută organizațiile să implementeze programe complete de wellbeing pentru angajați, care să ia în considerare nevoile și prioritățile acestora, cât și bugetele disponibile.

Toți angajații, din toate domeniile, au nevoie de o implicare reală din partea angajatorilor, într-o manieră consecventă, care să le faciliteze menținerea echilibrului dintre viața personală și cea profesională. Aici intervine 7card, pentru că printr-o abordare integrată, putem să susținem angajatorii să-și păstreze promisiunea și putem să le oferim angajaților un pachet complet: resurse pentru învățare și motivație, sprijin constant în proces, acces la centre și activități sportive și de bunăstare.

Dan Moraru Country Lead 7card

Programul “Prima Sută” conține pași și acțiuni concrete ce sprijină provocările companiilor, prin expertiză sau resurse care le lipsesc angajatorilor. 7card propune astfel un set strategic de instrumente ce completează acest buget deductibil de 100 de euro și îi maximizează impactul. Proiectul aduce cu sine o echipă dedicată pentru implementare, consultanță în gestionarea bugetului de investiții și peste 100 de pachete personalizate de gratuități pentru angajați, acces la aplicații digitale și săli de fitness, precum și programe pentru încurajarea stării de bine a angajaților. Astfel, companiile beneficiază de o abordare testată, care generează return-on-investment și care transformă astfel de inițiative în adevărate exemple de bune practici, la nivel de politici interne.



Citeste si