16 Mai 2011

Presedintele Agricola Bacau: Sunt rezervat, inca de la inceput, privind orizontul iesirii din criza



Grigore Horoi, presedintele Agricola Bacau, grup cu afaceri de 280 mil. lei, isi exprima increderea in datele publicate astazi de catre Institutul National de Statistica doar in masura in care efectele se vor vedea in piata si in viata de zi cu zi.

“Ca orice om de afaceri rational, am luat masuri imediat ce lucrurile au luat-o razna si sunt rezervat, inca de la inceput, privind orizontul iesirii din recesiune. Cred insa ca Agricola Bacau va iesi intarita din aceasta noua criza”, a declarat pentru Wall-Street.ro Grigore Horoi (foto).

In ceea ce priveste cea mai mare ingrijorare din acest moment, presedintele Agricola Bacau face referire la cresterea alarmanta a pretului principalelor resurse, mai exact cerealele.

“Aceste preturi au crescut in 2011, in medie, cu 120% fata de 2009, in vreme ce pretul mediu al carnii de pasare abia daca atinge nivelul pretului mediu din 2009 – totul, pe fondul unei scaderi continue a puterii de cumparare a populatiei”, explica Horoi.

In acest context, cea mai importanta caracteristica a consumului in acest an va ramane prudenta, iar in privinta carnii de pasare nivelul consumului va fi stationar, crede Grigore Horoi. Singurele solutii de impulsionare a consumului sunt de natura economica - investitii, crearea de locuri de munca, aducerea la suprafata a economiei gri prin masuri de relaxare fiscala si diminuarea contrabandei.

Dupa sase crize diferite ca natura, parcurse de-a lungul celor 19 ani de activitate, presedintele Agricola Bacau sustine ca grupul pe care il conduce mai are nevoie de cateva imbunatatiri, respectiv diminuarea gradului destul de ridicat de indatorare a companiei, recuperarea “intarzierilor” de abordare a tehnicilor moderne de vanzare, cresterea productivitatii per salariat.

Agricola International Bacau a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 279,258 mil. lei, aproximativ egala cu cifra de afaceri inregistrata in 2009, cea mai mare crestere fiind raportata de vanzarile de carne de pui, care au raportat un avans valoric de 21%.

Din grupul de firme Agricola Bacau fac parte urmatoarele companii: Agricola International, Salbac, Europrod, Avicola Lumina - Constanta, Suinprod Siret, Comcereal, G-A Nutritie Animala, Aicbac si Agricontruct.

Cititi si Criza cu aripi: Seful Agricola Bacau vorbeste despre problemele industriei avicole



Citeste si