31 Ianuarie 2006

Perez trimite ARO inapoi la stat, impachetat intr-un e-mail

Un mesaj ciudat, primit la inceputul saptamanii trecute prin posta electronica de colaboratorii apropiati ai lui John Perez, semnat chiar de proprietarul societatii ARO, ii anunta pe acestia ca patronul firmei Cross Lander renunta la societatea din Campulung. Mesajul a starnit stupoare, dar nu a intrerupt negocierile ce se desfasoara de aproape doua luni pentru vanzarea societatii catre un grup de firme interesate sa produca autoturisme 4X4.

Mesajul primit pe e-mail mai spunea ca avocatii Cross Lander vor deschide negocierile cu AVAS, Perez exprimandu-si convingerea ca in cele din urma se va ajunge la o intelegere prin care sa-si minimizeze pierderile. Dupa ce s-au convins ca nu este vorba despre o farsa, sindicatul si conducerea societatii au intocmit un material in care isi exprimau punctul de vedere referitor la de noua turnura a evenimentelor si cereau conducerii AVAS o intrevedere. Luni, 30 ianuarie, o delegatie mixta, compusa din membri ai sindicatului si ai echipei de management, se intalneste cu reprezentanti ai conducerii Agentiei pentru a vedea ce este de facut.

Doua piste de negociere

Pana la sfarsitul saptamanii trecute, nici un avocat nu a contactat AVAS, in numele lui John Perez, pentru discutii referitoare la noile intentii ale proprietarului societatii ARO. In 2005 a existat un mandat primit de Racoti-Predoiu, casa de avocatura precursoare a societatii Zamfirescu Racoti Predoiu (ZRP) - din partea Cross Lander. Mandatul, ce intra in vigoare la data de 10 februarie 2005, avea ca obiect asistenta juridica acordata firmei Cross Lander in negocierile cu AVAS, pentru gasirea unei solutii prin care sa se rezolve problemele legate de contractul de privatizare a societatii Aro SA. Conform surselor noastre, in urma negocierilor dintre Cross Lander si AVAS au fost rezolvate sau convenite solutii pentru rezolvarea mai multor probleme referitoare la contractul de privatizare. Negocierile s-au impotmolit insa in vara anului trecut, iar mandatul firmei de avocati a incetat, de comun acord cu clientul, pe 26 septembrie 2005.

Tot anul trecut, Cross Lander a intrat in dialog, la Frankfurt, cu un grup de investitori interesati sa preia productia romaneasca de autoturisme de teren. Consortiul de firme a efectuat un audit la fabrica din Campulung si urma sa-i faca lui Perez o oferta de „exit”. Surse din AVAS ne declarau, in luna noiembrie, ca transferul de proprietate se face prin cesiune de contract cu novatie de debitor, semnarea documentelor fiind atunci iminenta. Dar discutiile s-au impotmolit. Motivul? Pretentiile lui John Perez nu puteau fi onorate. Desi noul cumparator il inlocuia in contract si isi asuma obligatiile stipulate, incercand sa respecte toate clauzele documentului, Perez voia mai mult. Ar fi dorit sa scape de obligatiile cumparatorului initial, dar si sa obtina o suma care sa-i acopere cheltuielile facute la ARO. Lucru cu care consortiul interesat de societatea din Campulung nu a fost de acord.

Conform unor surse bine informate, negocierile au continuat pe o alta pista: inchirierea activelor societatii ARO in vederea producerii autovehiculelor de teren, pe care sa le exporte mai apoi pe piata americana printr-un contract de distributie cu Cross Lander. „Erau avute in vedere doua tipuri de modele ARO: cu motorizare Ford pentru pietele sofisticate si cu motorizare Andoria pentru celelalte destinatii”, au declarat, pentru SFin, surse din companie. In aceasta etapa, e-mailul semnat de Perez i-a pus in dificultate nu doar pe angajati, ci si pe reprezentantii investitorilor interesati de ARO. Acestia au taxat inconsecventa omului de afaceri, dar au declarat ca merg mai departe in negocieri.

La orizont, un nou proces la ICSID

Viitorul societatii ARO Campulung este greu de ghicit in aceasta etapa. Pe de-o parte, autoritatile se tem sa nu repete greselile facute in cazul Noble Ventures - cand o alta companie americana a dat in judecata statul roman pentru amestec in treburile combinatului din Resita, al carui proprietar era. Reprezentantii statului spun insa ca firma americana nu a respectat o serie de obligatii asumate în contractul de privatizare a firmei ARO, privind lansarea productiei unui nou model de autoturism de teren, interdictia vânzarii unor active, realizarea unei infuzii de capital în valoare de trei milioane de dolari si a unor investitii de doua milioane de dolari. Infuzia de capital si investitiile mentionate au fost scadente la data de 5 ianuarie 2005. Pe de alta parte, AVAS recunoaste ca statul nu a acordat pâna în prezent toate facilitatile promise la data privatizarii, din cauza procesului dificil de legiferare.

Conform unor surse judiciare, citate de Mediafax, John Perez este acuzat de falsificarea actelor de identificare a firmei sale, prezentate în contextul privatizarii, prejudiciul în acest dosar ridicându-se la peste 282 miliarde lei vechi. Presedintele Cross Lander este acuzat de înselaciune, fals, uz de fals, fals intelectual si fals în declaratii. Conform sursei citate, Perez ar fi prezentat acte falsificate cu privire la datele de identificare a societatii Cross Lander, cu ocazia privatizarii societatii ARO Câmpulung Muscel, el inducând în eroare autoritatile române în momentul încheierii contractului de vânzare-cumparare de actiuni.

Initial, dosarul a fost instrumentat de procurorii anticoruptie, dupa care a fost trimis Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism din cadrul Parchetului instantei supreme, urmând a se stabili competenta de solutionare a acestuia, având în vedere prejudiciul. Anul trecut, societatea a înaintat la Tribunalul Timis o cerere de reorganizare judiciara. Ultimul termen a fost 19 ianuarie, când instanta a decis sa amâne dezbaterile pâna la 16 februarie, pentru completarea planului de reorganizare. Datoriile ARO catre AVAS se ridica la 4,7 milioane lei, echivalentul a 1,3 milioane euro. Pâna când instanta nu se va pronunta asupra cererii de reorganizare, Autoritatea de Privatizare nu poate sa-si exercite, în relatia cu ARO, decât calitatea de creditor.

Conducerea firmei Cross Lander a parasit Romania in septembrie anul trecut, iar din acel moment angajatii nu si-au mai primit drepturile salariale. Cazul seamana pana la detaliu cu speta Noble Ventures. Daca negocierile pentru preluarea societatii de catre grupul de companii interesate ar esua, este foarte posibil ca ARO sa fie al patrulea proces pe care statul roman il va avea la Tribunalul arbitral din Washington.



Citeste si