14 Iulie 2011

Alimentatia ecologica la romani: 1 din 10 consumatori nu stiu ce sunt produsele eco



In randul populatiei din mediul urban exista confuzie in ceea ce priveste intelegerea semnificatiei pe care o are expresia “alimentatie ecologica”. Astfel, unu din zece romani nu stiu la ce se refera produsele ecologice sau nu au auzit de ele, cei mai multi le asociaza cu produse sanatoase sau naturale (60%) la modul general, fara a nuanta intelegerea categoriei, arata un studiu realizat de ISRA Center Marketing Research.

O parte importanta a persoanelor intervievate considera ca produsele ecologice sunt cele cumparate de la micii producatori (de la piata) sau produse in gospodaria proprie (reprezentand 8% dintre cei care au participat la studiu).

Doar 19% dintre romanii intervievati au oferit o definitie cat mai specifica a alimentelor ecologice, asociind aceste produse cu atribute cum ar fi: produse netratate chimic, produse nemodificate genetic, produse care se vand in magazine ecologice specializate (doar 1% mentionand spontan acest lucru), crescute intr-un mediu nepoluat sau care nu dauneaza mediului inconjurator.

Pe de alta parte, doar 5% dintre acestia achizitioneaza produsele ecologice din magazinele specializate in comercializarea acestora. Mai mult de jumatate dintre ei (53%) sustin ca au cumparat produse ecologice din comertul traditional (piata, vanzatori stradali, magazine mici, mici producatori) evidentiindu-se inca o data suprapunerea cu intelesul larg al alimentelor “naturale/ sanatoase”, produse in mediul traditional.

Aproximativ 19% din populatia din mediul urban (orase peste 50.000 de locuitori) sustine ca obisnuieste sa cumpere alimente ecologice din comertul modern (supermarket, hypermarket, magazine de tip discount) cel putin o data pe luna.

Studiul ISRA Center Marketing Research a fost realizat pe un esantion de 1.108 respondenti, reprezentativ pentru populatia din zona urbana (orase peste 50.000 de locuitori), cu varsta intre 20 si 60 de ani.



Citeste si