22 Decembrie 2011

Romastru isi largeste portofoliul cu un medicament pentru disfunctiile cardiace



Compania de servicii farmaceutice Romastru Trading anunta lansarea primul sau medicament din portofoliul diviziei de cardiologie.

Este vorba despre Wenzell (valsartan), medicament folosit in tratamentul unor disfunctii cardiace, precum in terapia de dupa infarct.

„Am ales sa lansam Wenzell ca prim produs al diviziei de cardiologie datorita eficientei sale in terapia problemelor cardiace si hipertensiunii arteriale", a declarat, intr-un comunicat de presa, Ana-Maria Budui, product manager in cadrul companiei.

Problemele cardiace si hipertensiunea arteriala sunt printre cele mai importante cauze ale mortalitatii in Romania, mai spune Budui.

Romastru Trading estimeaza pentru anul in curs afaceri de 90 de milioane de euro, pe fondul largirii portofoliului de produse si al extinderii operatiunilor in strainatate.

Fondata in 1994, Romastru Trading se ocupa de distributia si marketingul produselor farmaceutice. Anul trecut, compania a raportat o cifra de afaceri de peste 59 de milioane de euro, iar in prezent are 230 de angajati. In 2009, compania a intrat pe piata medicamentelor generice (medicamente ale caror principii active nu mai sunt protejate de patent) prin lansarea primelor branduri.



Citeste si