Ancheta pe piata carburantilor: AMENZI diferentiate intre companii

Raportul Consiliului Concurentei privind investigatia pe piata carburantilor recomanda aplicarea de amenzi diferentiate intre companii, potrivit presedintelui autoritatii de reglementare, Bogdan Chiritoiu.

"Raportul distinge intre companii. Sunt diferente intre faptele comise de companiile investigate, iar legea spune ca initiatorul (unui comportament anticoncurential - n.r.) va fi sanctionat mai sever", a declarat Bogdan Chiritoiu (foto), dupa audierea reprezentantilor legali ai companiilor investigate, potrivit Mediafax.

Consiliul Concurentei investigheaza cele mai mari sase companii petroliere din Romania, respectiv OMV, Petrom, Rompetrol, MOL, Agip si Lukoil, avand suspiciuni ca acestea s-au inteles in 2008 sa retraga de pe piata un sortiment de benzina.

Chiritoiu a adaugat ca avocatii companiilor mentionate au sustinut in cadrul audierilor nevinovatia clientilor lor.

"Reprezentantii legali ai companiilor au spus ca retragerea de pe piata a sortimentului de benzina a fost decisa individual de fiecare companie in parte si astfel nu au incalcat legea", a aratat Chiritoiu.

El a mai spus ca audierile de miercuri au reprezentat ultimul pas procedural in investigatia deschisa de Consiliul Concurentei, iar o decizie finala va fi luata in cateva zile sau saptamani.

Cea mai mare sanctiune pe care o poate aplica Consiliul Concurentei unei companii este amendarea cu 10% din cifra de afaceri.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din sec╚Ťiunea Companii »



Setari Cookie-uri