Aproximativ 50 din cei 300 de mineri de la Lonea care lucreaza in schimbul intai au refuzat sa intre in subteran, reclamand ca nu le sunt respectate drepturile, liderii de sindicat sustinand ca oamenii sunt decisi sa mearga la sediul CNH pentru a cere explicatii conducerii companiei.
"Aproximativ 50 dintre cei 300 de mineri care ar fi trebuit sa mearga schimbul I stau in sala de pontaj, nu au intrat in mina pentru ca nu le sunt respectate drepturile", a declarat liderul de sindicat de la Mina Lonea Tiberiu Cozma, noteaza Mediafax.

Potrivit acestuia, oamenii ii asteapta pe colegii lor din schimbul al doilea pentru a-i convinge sa nu intre in mina si sa plece la sediul Companiei Nationale a Huilei (CNH) pentru a cere explicatii conducerii companiei.

Minerii reclama in principal nerespectarea unui memorandum aprobat de fostul ministru al Economiei Ion Ariton, in baza caruia sporul de periculozitate al ortacilor ar fi trebuit aliniat la legile actuale, iar grila de salarizare ar fi trebuit actualizata, ceea ce ar fi presupus o crestere a salariilor cu circa 10 la suta.

Memorandumul aprobat de ministrul Ariton nu a fost respectat si, in consecinta, actul aditional la contractul colectiv de munca semnat de mineri in baza acestui memorandum nu poate fi aplicat.

Saptamana trecuta, liderii de sindicat din Valea Jiului si conducerea CNH au participat, in Capitala, la o intalnire cu reprezentantii Ministerului Economiei si cei ai Finantelor, discutiile vizand aceste revendicari. O noua intalnire va avea loc in cursul zilei de marti, cand reprezentantii minerilor impreuna cu cei ai ministerelor, vor reanaliza posibilitatile de rezolvare a problemelor ortacilor din Valea Jiului.

In 17 ianuarie, Ministerul Economiei a incheiat un protocol cu sindicatele minerilor din CNH privind acordarea ultimei transe din salariile compensatorii ale celor 900 de angajati disponibilizati in 2011 din companie, precum si cresterea pretului de vanzare a huilei catre producatorii de electricitate. Protocolul face referire si la actualizarea grilei de salarizare prin indexarea sporului de pericol, dar si la angajarea fortei de munca tinere la CNH.

In 1 februarie, minerii de la Lonea si Paroseni au refuzat sa coboare in subteran, iar cei care erau in schimbul de noapte au refuzat sa iasa la suprafata, nemultumiti de salarii si de conditiile de lucru si reclamand ca ministrul Economiei nu a respectat protocolul semnat in 17 ianuarie cu sindicalistii din minerit.

Ulterior, peste 1.500 de mineri de la cele sapte mine din Valea Jiului (Petrila, Paroseni, Livezeni, Lupeni, Uricani, Lonea si Vulcan) care ar fi trebuit sa intre in subteran in schimbul al doilea au refuzat sa mearga la lucru, declansand o greva spontana, iar cei care au lucrat in schimbul intai la minele Petrila si Vulcan au ales sa protesteze blocandu-se in subteran.

Minerii au incheiat protestele in aceeasi zi, dupa ce reprezentantii CNH si liderii de sindicat din Valea Jiului au semnat un act aditional la contractul colectiv de munca.

foto: sxc.hu

Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri