Volumul de bere vandut in 2011 a stagnat la circa 17 mil. hl. Nivelul este in scadere cu 16% fata de 2008, punctul maxim al pietei, si este similar cu cel din 2006. „Cu un ochi radem si cu unul plangem”, spune Constantin Bratu, directorul general al Asociatiei Berari Romaniei, organizatie care reprezinta 90% din piata.
„Pe de o parte ne bucuram ca am reusit sa nu mai avem inca un an de scaderi si piata s-a stabilizat, iar pe de alta parte volumul este inca mult redus fata de varful din 2008, cand s-a ridicat la 20 milioane hl”, spune Bratu.

Despre 2012, Bratu spune ca, avand in vedere rezultatele de pana acum, si acest an va fi unul al stabilitatii.

In acest an, trendul cresterii ponderii PET-ului in total a continuat, acest tip de ambalaj depasind 50% din volumul vandut. Totusi, ponderea PET-ului si-a incetinit cresterea fata de acum cativa ani, la 2%.

„Situatia pe ambalaje va fi de acum incolo aproximativ aceeasi, presupunand ca situatia economica nu se va schimba dramatic”, mai spune Bratu.

Pe o piata stabila, jucatorii din domeniu au realizat investitii mai mari in 2011, comparativ cu 2010.

Potrivit datelor asociatiei, investitiile au fost de 61 milioane euro, cu 10 milioane de euro mai mult decat in 2010. Asociatia Berarii Romaniei au mentionat ca 99% din berea consumata in Romania este produsa pe plan local, iar contributia la bugetul de stat ale membrilor asociatiei a ajuns la 272 milioene euro, in crestere cu 2 milioane euro, fata de 2010.

Din asociatia fac parte Bergenbier, Heineken, Romaqua, Ursus Breweries si United Romanian Breweries. Din acest an, asociatiei i s-a alaturat si o microberarie, Clinica de Bere din Timisoara.

Potrivit unui studiu Ernst&Young, cererea de bunuri si servicii generata de industria berii, cum ar fi transport, agricultura, media sau producatori de ambalaje, a atins in 2010 , 331 milioane euro, fata de 294 milioane euro in 2008.

Numarul de locuri de munca au scazut insa in 2010 la 76.000 (directe si indirecte), fata de 94.000 in 2008. Contributiile la stat au fost in 2010 de 651 milioane de euro(productie si domenii conexe), in scadere de la 680 mil. euro in 2008.

Piata berii in cifre

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri