6 Aprilie 2006

Interbrew Romania investeste 7 milioane de euro pentru a produce Lowenbrau



Interbrew Romania, filiala producatorului international de bere Inbev, a investit de curand peste sapte milioane de euro pentru a achizitiona o noua linie PET cu o capacitate de productie de 18.000 de sticle pe ora pentru imbutelierea marcii Lowenbrau lansata, miercuri, pe piata romaneasca, transmite Rompres.

Potrivit reprezentantilor Interbrew Romania Lowenbrau a fost lansata pe piata romaneasca deoarece compania isi propune sa devina lider pe segmentul PET. La ora actuala berea imbuteliata in ambalaj tip PET reprezinta circa o treime din piata totala a berii din Romania cu o productie anuala de circa cinci milioane hectolitri.

Lowenbrau este prima bere germana din Romania in ambalaj tip PET. Lowenbrau este o bere germana de traditie apreciata de consumatorii din aceasta tara, unde este in fiecare an vedeta festivalului Oktoberfest din Munchen. Noua bere va fi disponibila pe piata romaneasca doar in ambalaj PET de doi litri, in hipermarketuri si in magazinele din toata tara.

Interbrew Romania este filiala locala a concernului multinational InBev-numarul unu in topul mondial al producatorilor de bere. Prezenta de 12 ani pe piata Interbrew Romania produce marcile Stella Artois, Beck's, Bergenbier si Noroc si importa marcile belgiene Leffe si Hoegaarden.

Grupul InBev activeaza in Romania din anul 1994 si detine trei fabrici - Bianca Interbrew Bergenbier la Blaj, Proberco la Baia Mare si Interbrew Efes Brewery la Ploiesti.



Citeste si