Vanzarile de ciment ale Lafarge Romania au crescut in primul trimestru

Vanzarile de ciment ale Lafarge Romania au crescut in primul trimestru

Volumul vanzarilor de ciment ale grupului francez Lafarge in Romania a urcat cu 1% in primul trimestru, iar compania a inregistrat o evolutie pozitiva a livrarilor si pe segmentele de agregate si betoane.

"Romania a inregistrat volume pozitive pe toate segmentele, cu volumul vanzarilor de ciment in crestere cu 1%", potrivit raportului financiar al grupului, potrivit Mediafax.

In Europa Centrala si de Est, situatia din piata a continuat sa se imbunatateasca in primul trimestru, dar conditiile meteo nefavorabile din unele tari au afectat nivelul activitatii din sectorul materialelor de constructii.

Polonia a fost puternic afectata de vremea nefavorabila si reducerea lucrarilor la diverse proiecte, in timp ce pe piata din Rusia a crescut puternic, cu un avans al volumului vanzarilor de ciment de 15%.

In total -ciment, agregate si betoane- valoarea vanzarilor din Europa Centrala si de Est a avansat cu 1%, de la 179 milioane de euro in primul trimestru al anului trecut la 181 milioane de tone.

Grupul se asteapta la o crestere de 3-6% a cererii pe piata cimentului din regiune si la un avans de 2-5% in cazul Romaniei.

Pierderea operationala (EBITDA) in Europa Centrala si de Est s-a situat la 14 milioane de euro in primul trimestru, fata de un rezultat negativ de 9 milioane de euro in perioada similara a anului trecut, ca urmare a declinului volumelor si costurilor mai ridicate, compensate partial de preturile mai mari.

La nivel de grup, vanzarile Lafarge au urcat cu 5%, la 3,35 miliarde de euro, sustinute de cerere si evolutia preturilor pe pietele emergente, precum Maroc si Brazilia. Profitul operational a urcat cu 8%, la 516 milioane de euro.

Lafarge este prezent in Romania pe segmentul cimentului, cu ponderea cea mai mare in vanzari, dar si al betoanelor si agregatelor. Grupul a vandut anul trecut divizia de gips catre Etex, care a preluat astfel si operatiunile din Romania. Pe piata locala, principalii concurenti ai Lafarge sunt HeidelbergCement (Germania) si Holcim (Elvetia).

Personalizate pentru tine