Importatorul si distribuitorul de materiale pentru amenajari interioare Proges a intrat in insolventa luna aceasta.


Tribunalul Oradea a numit Casa de Insolventa Transilvania (CITR) administrator judiciar al Proges.

Cauzele principale pentru care s-a luat decizia cererii insolventei sunt reducerea sau anularea limitelor de credit furnizate de companiile de asigurari furnizorilor, recuperarea cu mare intarziere a banilor din piata, reducerea vanzarilor pe fondul crizei economice, dar in special cresterea ponderii creantelor litigioase (foarte multe firme de constructii sau clienti revanzatori au intrat la randul lor in insolventa).

”Toate acestea sunt caracteristici generale ale mediului de afaceri in aceasta perioada si au ca efect lipsa lichiditatilor, facand imposibila achitarea datoriilor companiei. Este ceea ce s-a intamplat si in cazul Proges. Tocmai de aceea credem ca implementand un plan de reorganizare adecvat vom reusi sa readucem compania pe profit, iar Proges va fi in continuare un important jucator economic”, a declarat Radu Lotrean, coordonatorul departamentului de ofertare al Casei de Insolventa Transilvania.

Strategia de dezvoltare si extindere a activitatii comerciale a Proges pe piata romaneasca va continua conform planurilor, vizand reducerea costurilor operationale intr-un mod sustenabil, dar mai ales cresterea vanzarilor si imbunatatirea profitabilitatii.

Proges este principalul distribuitor al materialelor pentru amenajari interioare, parchet laminat, parchet masiv si stratificat, mocheta, covoare, pardoseli PVC, usi de interior, perdele, draperii si tapet. Proges are 25 de magazine si centre logistice, precum si o retea de peste 1.000 de clienti revanzatori pe tot teritoriul tarii.

In 2010 compania avea afaceri de 174 mil. lei si o pierdere de 1,3 mil. lei. Datoriile totale ale companiei erau de peste 139 mil. lei, conform bilantului financiar al companiei din 2010. Afacerile companiei au scazut in 2010 de la peste 220 mil. lei in 2009. In 2009 compania a inregistrat profit.

Sursa foto:Oradea.admirabil.net

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri