Volumul vanzarilor de gaze naturale si energie ale E.ON in Romania a crescut in primul semestru, iar furnizorul german de utilitati si-a imbunatatit marjele operatiunilor cu gaze naturale de pe piata romaneasca, a anuntat luni grupul.
La nivel de grup, vanzarile din primul semestru au crescut cu 23%, de la 53 miliarde de euro in perioada similara a anului trecut la 65,4 miliarde de euro, se arata intr-un raport al E.ON. Afacerile de trading ale E.ON au avut un rol "semnificativ" in majorarea vanzarilor, maximizand contributia capacitatilor de generare de energie si reflectand o noua strategie de hedging pentru gazele naturale.

E.ON noteaza in raportul financiar "efectul pozitiv de volum (asupra vanzarilor, n.r.) al afacerilor cu energie si gaze naturale din Romania si Spania", scrie Mediafax.

De asemenea, "imbunatatirea marjelor la operatiunile cu gaze naturale din Romania" a contribuit la cresterea profitului inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare (EBITDA).

E.ON nu raporteaza separat date pentru Romania, operatiunile locale fiind incluse in categoria "alte divizii regionale", care include si Spania, Franta, Olanda, Slovacia si Bulgaria.

Profitul EBITDA al grupului a crescut cu 2,4 miliarde de euro in prima jumatate a anului, la 6,7 miliarde de euro.

Gazprom, monopolul de stat din Rusia pentru exportul de gaze naturale, a convenit, luna trecuta, modificarea unor contracte pe termen lung cu E.ON, dupa ce grupul german a pierdut sute de milioane de euro pe contracte legate de pretul petrolului. Acordul a fost antedatat in ultimul trimestru din 2010.

Renegocierea tuturor contractelor legate de indicele petrolului a adus un beneficiu de 1,2 miliarde de euro la profitul E.ON in primul semestru, fata de perioada similara a anului anterior, potrivit Bloomberg. Rezultatul grupului a fost sustinut si de absenta unor costuri de 1,5 miliarde de euro legate de oprirea activitatii centralelor nucelare.

E.ON deruleaza un program de 15 miliarde de euro vizand vanzari de active, desfiintari de locuri de munca si extinderea activitatilor din afara Germaniei, dupa ce dezastrul de anul trecut de la Fukushima a determinat statul german sa ceara oprirea permanenta a tuturor centralelor nucleare pana la sfarsitul anului 2022. Prima faza a acestor inchideri de capacitati de productie a redus profitul E.ON cu 2,5 miliarde de euro in 2011.

Grupul creste investitiile in generarea de energie regenerabila si vrea sa investeasca in India si Turcia.

E.ON a intrat pe piata romaneasca in 2005, cand a preluat compania de distributie a energiei electrice Electrica Moldova si distribuitorul de gaze Distrigaz Nord. Operatiunile grupului pe piata romaneasca au fost integrate in 2010 in subsidiara E.ON Energie Romania.

E.ON Energie Romania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 4,261 miliarde lei (1 miliard de euro) si pierderi de 191,7 milioane lei (45,2 milioane euro).


Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri