9 Ianuarie 2013

Nita: Trebuie gasita o solutie de parteneriat public-privat sau o firma pentru hidrocentrala Tarnita



Autoritatile romane cauta o solutie de parteneriat public-privat sau o firma care poate investi peste un miliard de euro in proiectul hidrocentralei Tarnita - Lapustesti, judetul Cluj, a declarat, marti, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, citat de Mediafax.

Constantin Nita a declarat, marti, la Cluj-Napoca, la inaugurarea unui centru de servicii al E.On, ca hidrocentrala de la Tarnita - Lapustesti "este necesara pentru echilibrarea sistemului energetic".

"Investitia de la Tarnita - Lapustesti este una foarte importanta. Este nevoie de aceasta investitie si cautam investitori, pentru ca suma necesara, de 1,2 - 1,4 miliarde de euro, nu este o suma mica, iar statul roman sau Guvernul nu isi poate permite o astfel de investitie. Trebuie sa gasim o solutie de parteneriat public-privat sau o firma care poate sa investeasca aceasta suma. Cu certitudine cautam o astfel de firma pentru ca aceasta hidrocentrala este necesara pentru echilibrarea sistemului energetic", a spus Nita.

Printre cele mai mari si mai asteptate proiecte de catre investitori sunt hidrocentrala Tarnita (judetul Cluj) si reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda.

Desi Guvernul a inclus aceste doua proiecte in toate strategiile energetice pe care le-a elaborat in ultimii sapte ani, considerandu-le esentiale pentru sistemul energetic national, pana in prezent nu a reusit sa le inceapa.



Citeste si