24 Ianuarie 2013

CFR Calatori verifica furturile de motorina



CFR Calatori verifica furturile de motorina si va intocmi dosare de cercetare administrativa angajatilor "in sarcina carora au fost depistate nereguli de aceasta natura", iar in functie de gravitatea abaterilor vor fi inaintate plangeri catre organele de cercetare penala.

Personalul din cadrul departamentelor de siguranta circulatiei din cadrul CFR Calatori a desfasurat sambata si duminica actiuni de combatere a sustragerii de motorina la nivelul intregii retele feroviarem, a anuntat compania, potrivit Mediafax.

"Angajatilor in sarcina carora au fost depistate nereguli de aceasta natura, li se vor intocmi dosare de cercetare administrativa. In functie de rezolutia acestora si gravitatea abaterilor savarsite, vor fi inaintate si plangeri catre organele de cercetare penala. Mentionam ca, pentru reducerea si stoparea pierderilor pe aceasta zona, verificarile si controalele vor fi intensificate in perioada urmatoare", se arata intr-un comunicat CFR Calatori.

CFR Calatori este unul dintre marii utilizatori de produse petroliere, cu un consum anual estimat de aproximativ 53.000 tone, si a programat la finele anului trecut, la Bursa Romana de Marfuri, mai multe proceduri de achizitie de motorina, unele nefinalizate insa cu incheiarea contractelor de achizitie.

Guvernul a aprobat la finele lunii noiembrie scoaterea din rezerva a doar 2.000 tone motorina pentru CFR Calatori, pentru functionarea transportului feroviar de calatori pe timp de iarna, desi ministerul de resort a prezentat public o cerere pentru o cantitate de zece ori mai mare, aratand ca altfel asigurarea acestui serviciu este in pericol, intrucat la licitatiile de la BRM nu se prezinta ofertanti, iar asigurarea transportului feroviar de calatori pe timp de iarna determina cresterea consumurilor de combustibili, cu influente negative asupra costurilor.



Citeste si