24 Ianuarie 2013

Nita: Numirea sefului Complexului Energetic Oltenia a respectat legea



Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, a declarat miercuri, intr-o conferinta de presa, ca numirea directorului general al Complexului Energetic Oltenia a fost facuta legal si ca Fondul Proprietatea "poate sa critice ce vrea si cat vrea", informeaza Mediafax.

"Fondul Proprietatea poate sa critice ce vrea si cat vrea. Contractul cu firma de recrutare a fost in regula. Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia avea toate drepturile, chiar daca era interimar. Din moment ce o companie de recrutare spune ca (Laurentiu Ciurel - n.r.) este bun de manager, nu avem ce comenta", a declarat Nita.

Laurentiu Ciurel, directorul general al Complexului Energetic, a fost numit, luni, de catre Consiliul de Supraveghere manager privat al unitatii, cu un mandat de patru ani. El a fost selectat de o firma de recrutare angajata de Ministerul Economiei sa caute sef profesionist pentru Complexul energetic Oltenia.

Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, considera ca numirea lui Ciurel nu a fost facuta de un Consiliu de Supraveghere autorizat, iar procesul de selectie a fost defectuos, fara intervievarea mai multor candidati.

Ciurel a fost numit director general al Complexului Energetic Oltenia in toamna anului trecut. El a ocupat anterior functiile de vicepresedinte PSD Gorj si consilier judetean, la care a renuntat in toamna anului 2012 pentru a putea ocupa functia de conducere, dar si pentru a-si putea depune dosarul de manager privat.



Citeste si