25 Martie 2013

Actionarii ArcelorMittal Products Iasi sunt convocati in aprilie pentru dizolvarea firmei



Actionarii producatorului de tevi din otel ArcelorMittal Tubular Products Iasi (TPRO), controlat de grupul ArcelorMittal, sunt convocati pe 24 aprilie pentru a discuta o posibila dizolvare a companiei, conform Mediafax.

In situatia in care nu va fi aprobata propunerea de dizolvare, se va supune la vot reducerea capitalului de 25 de ori, de la 162,91 milioane lei la 6,51 milioane lei, prin reducerea valorii nominale a actiunilor.

Astfel, valoarea nominala a titlurilor ar putea cobori de la 2,5 lei la 0,1 lei.

Propunerile au fost formulate dupa ce activul net al firmei s-a diminuat la mai putin de jumatate din valoarea capitalului social.
Administratorii propun in acelasi timp ca actionarii ca contribuie la o majorare de capital cu suma de 83 milioane lei, fondurile urmand sa fie folosite pentru finantarea activitatilor curente, investitii si restituirea unor imprumuturi.

Operatiunea de majorare va fi initiata sub conditia inregistrarii reducerii capitalului la Registrul Comertului.

Compania este controlata de Arcelormittal Tubular Products Holding, cu o participatie de 96,33%.

Cea mai recenta tranzactie cu actiunile companiei a fost realizata pe 28 decembrie 2012, la un pret de 0,64 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea firmei este de 41,7 milioane lei.



Citeste si