23 Iulie 2013

Firma Energy Bio Chemicals, proprietarul Carom Onesti, a intrat in insolventa



Firma Energy Bio Chemicals SA Bucuresti, care in 2008 a cumparat Carom Onesti pentru 77 milioane de lei, a intrat in insolventa, la cererea creditorului E.ON Energie Romania.

E.ON Energie Romania, din grupul german de utilitati E.ON, a cerut intrarea in insolventa a Energy Bio Chemicals intr-un dosar inregistrat in 16 iulie, iar Tribunalul Bucuresti a acceptat-o in 18 iulie, anunta Mediafax.

Energy Bio Chemicals este controlata in proportie de 79,6% de Verity Trading & Consulting Bucuresti. Persoanele fizice Dorin Emilian Pargaru Zanescu si Veronica Neicu detin fiecare cate 10,2% din capital.

Potrivit datelor transmise Ministerului Finantelor Publice, Energy Bio Chemicals a avut anul trecut afaceri de 375 milioane de lei, de peste trei ori mai mari fata de valoarea de 118,2 milioane de lei din 2011.

Pierderile firmei au ajuns anul trecut la 36,4 milioane de lei, cu 40% mai mari comparativ cu cele de 26 milioane de lei din anul precedent. Datoriile Energy Bio Chemicals erau anul trecut de 218 milioane de lei.



Citeste si