29 Iulie 2013

Transgaz a pierdut peste 25 mil. euro cu Nabucco Vest



Transportatorul de gaze Transgaz Medias (TGN) a cheltuit 110,7 milioane de lei (25,1 milioane de euro) pentru proiectul gazoductului Nabucco Vest, iar intrucat proiectul nu s-a concretizat compania de stat va raporta aceasta suma drept pierdere.

Aceasta suma ar putea creste cu alte 6,6 milioane de lei, inregistrate drept cheltuieli pentru dezvoltarea Nabucco, potrivit unui comunicat al Transgaz transmis vineri Bursei de Valori Bucuresti, scrie Mediafax.

Grupul austriac OMV, liderul consortiului Nabucco, a alocat 55 milioane euro pentru acoperirea pierderilor legate de Nabucco Vest.

Actionarii consortiului Nabucco sunt OMV (Austria), Transgaz Medias (Romania), BEH (Bulgaria), MOL (Ungaria), BOTAS (Turcia) si GDF Suez (Franta).

Consortiul spera sa convinga consortiul Sah Deniz II, care dezvolta zacamantul urias de gaze naturale Sah Deniz, din Marea Caspica, sa selecteze Nabucco Vest ca ruta de transport al gazelor spre Europa.

Consortiul Sah Deniz II a ales insa o alta conducta, respectiv Trans-Adriatic Pipeline (TAP), cu destinatia in Italia, ca ruta de export catre Europa.
Trasngaz este controlat de stat, prin Ministerul Finantelor Publice.



Citeste si