Piata de constructii a fost unul din principalele segmente care a avut de suferit in momentul izbucnirii crizei, in 2008, numarul proiectelor noi si al lucrarilor de infrastructura scazand puternic de la un an la celalalt, fapt ce a condus la o crestere a incertidutinilor in piata, dar si la declansarea mai multor insolvente, cauzate pe fondul intarzierilor de plata a arieratelor sau a unor proiecte paguboase.
In ciuda semnalelor nu tocmai favorabile venite din industrie, afacerile celor mai mari 25 de constructori cu activitate in Romania au cunoscut un avans de 30% de la 7,5 miliarde de lei in 2008, la aproape 10 miliarde de lei anul trecut, arata datele obtinute de wall-street.ro de la Ministerul de Finante, care fac obiectul seriei de articole exclusive wall-street.ro5 ani de criza”.
Conform datelor publicate de Ministerul de Finante, marele castigator al pietei in 2012 a fost constructorul austriac Strabag, care a reusit sa obtina venituri de peste 1,4 miliarde de lei (314 milioane de euro), in crestere cu 140% fata de 2011 si cu peste 180% fata de anul 2008.
Pe locul secund in topul constructorilor s-a clasat constructorul bucurestean Straco Grup, controlat de catre fratii Alexandru si Traian Horpos, care a incheiat anul 2012 cu un rulaj de 872 de milioane de lei (195 milioane euro), in crestere cu 135% fata de 2011 si cu 555% fata de 2008.
Podiumul este completat de catre grupul italian de constructii Astaldi, care la nivelul anului trecut a reusit sa obtina un rulaj de 627 milioane de lei (140 mil. €), in crestere cu 90% fata de 2011. Activitatea companiei de constructii intre 2007 si 2008 nu exista in baza de date a Ministerului de Finante.

Strabag, Straco Grup si SCC Erbasu, castigatorii crizei

Grupul austriac de constructii Strabag, Straco Grup si SCC Erbasu au fost castigatorii celor cinci ani de criza, cele trei companii reusind ca pe parcursul a cinci ani sa isi creasca constant business-urile.
Straco Grup a inregistrat cea mai mare evolutie procentuala in cei cinci ani de criza, reusind sa isi creasca veniturile cu 555%, urmat de SCC Erbasu – cu 441%, in timp ce austriecii de la Strabag au cunoscut o crestere de 180% fata de 2008.

Laurentiu Plosceanu, ARACO: “Cine a avut va avea si mai mult, iar cei care nu au - vor avea si mai putin”

Contactat de wall-street.ro, Laurentiu Plosceanu (foto), presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO) sustine ca in cei cinci ani de zile ai crizei in constructii cel mai mult au avut de suferit companiile mici si mijlocii, dar spune ca si jucatorii mari au fost afectati de evolutia nefasta a pietei.

“In economie se aplica o regula binecunoscuta, si anume «Cei care au vor avea si mai mult, iar cei care nu au vor avea si mai putin». Firmele mari si-au mentinut capacitatea de a merge in licitatii, iar acest lucru a afectat din plin firmele mici din cauza bancilor care s-au retras din jocul economic, dar si al creantelor care a facut ca si evolutia companiilor sa fie negativa. Companiile mari si-au putut mentine competitivitatea. Ele au castigat lucrari si au reusit sa creasca in piata”, a declarat presedintele ARACO.

In ciuda unei evolutii negative a pietei, care suferit un regres de 40% intre 2008-2013, cei mai mari 25 de constructori din Romania au reusit sa isi creasca veniturile cu 30% la circa 10 miliarde de lei.

Citeste si:

Plosceanu apreciaza ca evolutia este foarte mare in contextul scaderii puternice a pietei si sugereaza ca dinamica celor mai mari 25 de jucatori din constructii a venit in special din proiectele de infrastructura.

“Este o evolutie foarte mare, care tine cont in special de dinamica lucrarilor de infrastructura si programul de guvernare care priveste reabilitarea de drumuri locale. Firmele care au lucrat in imobiliare nu s-au putut adapta la cresteri atat de mari. Trendurile s-au dinamizat si s-au concentrat pe anumite companii”, a declarat pentru wall-street.ro – Laurentiu Plosceanu.

"Situatia din piata este mult mai grava decat pare!" (Laurentiu Plosceanu, presedinte ARACO)

O piata inca departe de a-si reveni

Presedintele ARACO sustine ca piata este inca departe de a-si reveni si nu exista momentan semnale venite din partea autoritatilor.

“Chiar daca in primul semestru piata suferit o contractie de 7%, situatia reala este mult mai grava. Guvernul a incercat sa isi respecte indatoririle pentru a-si plati creantele, dar nu a reusit altceva decat sa sufoce piata. Plata pe lucrarile finalizate nu s-a efectuat. Cel de-al doilea semestru vine cu o rectificare de buget care are neaparata nevoie de asumarea unor investitii care sa «miste» economia. Daca piata constructiilor va fi in declin, principalele companii din industrie nu vor mai putea face fata competitivitatii, mai ales pe programele europene de finantare”, a completat Plosceanu.

El apreciaza ca un program national de stopare a declinului in constructii – corelat cu strategia Europeana de proiecte de mediu si de infrastructura, precum si o legistlatie a PPP trebuie incurajate, la fel si programele de reabilitare energetica carora ar trebui sa le fie acordata o mai mare atentie in perioada urmatoare.

Romania a avut in iunie cea mai abrupta scadere din UE a lucrarilor de constructii, de 2,4% fata de luna anterioara, fata de cresteri de 0,7% in zona euro, respectiv 0,8% la nivelul intregii Uniuni Europene, potrivit datelor prezentate de Eurostat.