12 Iunie 2006

Magazin Penny Market, la Vulcan

Reteaua de magazine de tip discount Penny Market, parte a grupului german Rewe, intentioneaza sa deschida un magazin in orasul Vulcan din Valea Jiului, a declarat primarul localitatii, Gheorghe Ile, citat de corespondentul Mediafax.

Firma a concesionat deja un teren cu suprafata de 5.000 de metri patrati, situat chiar langa sediul Primariei. Centrul comercial va fi inaugurat pana in toamna acestui an si va dispune de 100 de locuri de parcare.

Grupul german Rewe este prezent pe piata romaneasca si cu reteaua de supermarketuri Billa, cea de cash&carry Selgros si centrele de megadiscount XXL.

Discount-marketurile Penny ofera pe un spatiu de vanzare de aproximativ 750 metri patrati si un sortiment de 1.200 de articole de uz zilnic, compania operand peste 15 magazine in Romania. Valoarea investitiei pentru un magazin de tip discount Penny Market este de aproximativ 1,2 milioane de euro, suma care acopera terenul, cladirea si utilitatile. Planurile pe termen lung ale companiei vizeaza deschiderea a 15-20 de magazine pe an.



Citeste si