29 Octombrie 2013

Valcov: Comisia pentru Rosia Montana isi finalizeaza raportul saptamana viitoare



Presedintele Comisiei pentru Rosia Montana, senatorul Darius Valcov, a declarat, luni, ca raportul la proiectul de lege privind exploatarea de la Rosia Montana, transmis de Guvern, va fi finalizat cel mai probabil saptamana viitoare, scrie Mediafax.

El a aratat ca discutiile se vor relua marti, la ora 15.00, pe prima parte a raportului, care cuprinde sinteza audierilor.

"Am discutat pe sinteze din cadrul audierilor, s-au facut unele modificari, s-a cerut reformularea corpului raportului, modificari de forma, de exprimare, s-au adaugat unele elemente din audieri. A ramas stabilit ca miercuri dimineata, incepand cu ora 9.00, sa se discute pe proiectul de lege", a aratat Valcov.

Senatorul PSD a precizat ca, dupa finalizarea discutiilor in grupurile de lucru, se trece la proiectul de lege in sine, respectiv la amendamente, propuneri, dezbateri.

Darius Valcov a anuntat ca finalizarea raportului se va face cel mai probabil saptamana viitoare. "Abia suntem la prima parte, spre joia viitoare ne apropiem de o decizie finala, acum suntem la 25%", a mai spus el.



Citeste si