10 Decembrie 2013

Peste 8.000 de controale in panificatie: zeci de dosare penale



Aproape 80 de persoane sunt cercetate pentru 95 de infractiuni, majoritatea de evaziune fiscala, in domeniul panificatiei, faptele fiind descoperite de politisti in ultima saptamana, dupa ce au controlat 1.792 de societati comerciale si 5.160 de autovehicule, scrie Mediafax.

In urma celor 8.330 de controale facute in ultima saptamana, au fost constatate 95 de infractiuni, dintre care 58 de evaziune fiscala, pentru care sunt cercetate penal 77 de persoane, se arata intr-un comunicat de presa al Politiei Romane.

De asemenea, au fost date 3.255 de amenzi, in valoare totala de 1.619.949 de lei. Dintre acestea, 554 de amenzi au fost date pentru activitati comerciale ilicite, 64 pentru incalcarea prevederilor OUG 12/2006 pentru stabilirea unor masuri de reglementare a pietei pe filiera cerealelor si a produselor procesate din cereale si 2.637 la alte acte normative, a precizat Politia Romana.

Echipele de control au dispus suspendarea sau oprirea activitatii la sase unitati de morarit si panificatie. De asemenea, au fost indisponibilizate, pentru neregulile gasite si in cadrul dosarelor penale, un autovehicul si bunuri in valoare totala de 374.531 de lei.

In ultima saptamana au fost facute 1.792 de controale la societati comerciale si 1.378 la persoane fizice, fiind verificate si 5.160 de mijloace de transport.

La controale au participat aproape 4.700 de politisti, dintre care 649 de investigare a fraudelor, 2.917 de ordine publica, 908 de la rutiera, 109 de la transporturi si 111 de la alte structuri de politie.



Citeste si