3 Aprilie 2014

Cargill are un nou director general in Romania



Compania Cargill care activeaza pe piata alimentara l-a numit pe Vasile Varvaroi director general in Romania de la 1 iunie.

Varvaroi va coordona, astfel, activitatea locala a companiei, cu accent atat pe afacerile in domeniul cerealelor si semintelor oleaginoase, cat si pe relatia dezvoltata de Cargill cu fermierii locali, scrie Mediafax.

De origine romana, avand peste 10 ani de experienta in cadrul Cargill la nivel local, dar si in Canada, Varvaroi s-a realaturat echipei din Romania in 2012, ocupand o pozitie regionala, de Responsabil pentru Linia de Productie Cereale si Seminte Oleaginoase in Europa Centrala si de Est (Romania, Rusia, Ucraina, Ungaria, Slovacia, Polonia si Bulgaria).

In decursul urmatoarelor doua luni, Varvaroi va prelua rolul de director general in Romania de la Martin Schuldt, care va reveni in Germania la finalul acestei perioade, pentru a ocupa pozitia regionala detinuta anterior de Varvaroi.

Cargill furnizeaza produse alimentare, agricultura, produse financiare si industriale si servicii in intreaga lume. Grupul are 142.000 de angajati in 67 de tari.

Cargill a intrat pe piata romaneasca in 1996 si are aproximativ 600 de angajati in 17 locatii din tara. Compania activeaza in domeniul cerealelor, semintelor oleaginoase si hranei pentru animale.



Citeste si