In ultimii ani, pe o piata a constructiilor dominata de o incertitudine generala, tot mai multi producatori au ales sa mearga la export, catre Vest, in regiune sau chiar si in Orientul Mijlociu.

Daca piata locala a fost dominata in timpul crizei de o scadere, intreaga industrie suferind o contractie de 40%, de la peste 15 miliarde de euro la circa 9 miliarde de euro, producatorii din constructii au decis sa testeze si sa accepete provocarea de a merge la export – unii pe piete mai “exotice”, altii pe piete mai “instarite”, insa indifferent de optiunea aleasa cu totii sustin, la unison, ca decizia de a incerca si alte piete a fost benefica pentru business.

Un exemplu in acest sens este si MCA Grup, unul dintre cei mai importanti producatori de usi pentru garaj din regiune, care a simtit din plin scaderea pietei de profil, iar salvarea a fost reprezentanta de export.
MCA Grup a decis sa intre pe pietele externe in urma cu patru ani. “Cei mai multi bani nu sunt in Estul Europei ci in Vest. Acolo ne-am concentrat eforturile, axandu-ne pe pietele din Belgia, Franta si Italia. Pana in prezent am vandut, atat la nivel local, cat si la export, peste 60.000 de usi selectionale rezidentiale si industriale. Am ales sa mergem la export deoarece piata din Romania nu mergea intr-o directive favorabila, iar in momentul de fata exporturile reprezinta circa 25% din business-ul nostru”, a declarat – Ciprian Oprea (foto), directorul general MCA Grup, care a subliniat ca in primul trimestru al anului a observat o crestere de 30% a comenzilor fata de aceeasi perioada a anului trecut.

In Romania, MCA Grup isi comercializeaza produsele prin intermediul unui numar de peste 1.000 de distribuitori, insa chiar daca numarul este ridicat volumele vandute in tara au fost intr-un oarecare regres.

“Am ales sa riscam vazand delinul pietei. Prima impresie a fost ca la export banii se fac usor. Dar acest lucru este mult mai greu, cu cat te duci mai mult in Vest. Exportul este o alergare pe carbuni incinsi, iar asigurarea banilor de la export chiar este importanta. Daca in Romania intelegem cum sa lucram cu partenerii, in Vest lucrurile sunt cu mult mai diferite. Lipsa datelor si a suportului ne-a facut sa luam o decizie de a nu vinde fara bani, iar toata marfa se plateste in avans”, a completat Oprea.

Potrivit reprezentantului MCA Grup, exportul poate fi o bariera pentru multi producatori in prima faza deoarece ofera un ritm de crestere mic, sunt costuri initiale de investitii foarte ridicate, iar in plus exista si o neincredere a clientilor si a distribuitorilor intr-o companie situata in Estul Europei.

Profitabilitate de doua ori mai mare la export

“Pietele Vest europene sunt mult mai mari si mature, iar nivelul de trai este mai ridicat” , a mai subliniat Oprea care a aratat ca pretul este ultimul lucru la care o companie prezenta la export trebuie sa se raporteze.

“Profitabilitatea vanzarii la export este de doua ori mai mare decat vanzarile nationale. Solutia este oferirea unor solutii custom made, in detrimetrul orientarii dupa pret, care ar trebui sa fie ultimul lucru la care o companie ar trebui sa se raporteze. Totodata, prezenta la targurile de profil din strainatate aduce o si mai buna vizibilitate producatorilor din constructii, ceea ce este un alt avantaj considerabil”, a mai spus Oprea.
In prezent, MCA Grup efectueaza exporturi in 8 state, printre care Bulgaria, Republica Moldova, Serbia, Italia, Belgia, Franta, Austria si Ungaria.

Prezenti in cadrul unui eveniment dedicate presei pe tema exporturilor in constructii, reprezentantii Celco Constanta, unul dintre cei mai importanti producatori de zidarie BCA din Romania, si-au aratat interesul de a iesi pe pietele externe, unde deruleaza in prezent negocieri.

“Am pornit pe pietele externe din dorinta de a avea desfacere nu doar in Romania ci si in exterior. Am cautat zonele limitrofe Romaniei. Transportul este o latura foarte costisitoare, iar pentru noi cel mai important este sa distribuim produsele in aria limitrofa tarii. Suntem interesati de zonele din jurul Romaniei – atat din Europa (Bulgaria) cat si in zonele extracomunitare (R. Moldova, Ucraina, Turcia)”, au declarat reprezentantii Celco.
Chiar daca in prezent exporturile reprezinta sub 1% din volumul total al afacerilor, Celco se asteapta ca prezenta pe pietele externe sa continue sa creasca.

“Prezenta la export este mult mai profitabila pentru o companie cu activitate in constructii in momentul de fata. Ne dorim ca in urmatorii 2-3 ani sa crestem ponderea exporturilor de BCA, de var, cat si de adezivi pentru BCA”, au declarat pentru wall-street.ro – reprezentantii Celco.

Exporturi in tari exotice: exemplul Final Distribution

Un alt exportator in piata de constructii este si Final Distribution, unul dintre jucatorii de pe piata de invelitori din Romania, producator si distribuitor de acoperisuri din tigla ceramica, dar si metalica.

Pe o piata supra-capacitata, asa cum o descrie si Dan Mircescu (foto), seful Final Distribution, o sursa de crestere a fost reprezentata de accesul grupului si pe pietele din regiune. Astfel, la inceputul anului trecut, compania a incheiat contracte si parteneriate cu reprezentante din Slovenia, Serbia sau Polonia, iar pentru anul in curs tinteste extinderea parteneriatelor si in regiunea nordica a Europei, in tarile scandinave, regiune pe care antreprenorul roman le vede ca fiind zone cu un nivel de trai mult mai ridicat, unde clientii au o deschidere mult mai mare spre produse premium, spunea
“In cursul anului trecut am testat si exportul, reusind sa incheiem contracte in Slovenia, Serbia sau Polonia. Avem pentru acest an intentia de a ne extinde acoperirea si in regiunea scandinava – in Suedia si Norvegia, tari unde nivelul de trai este mult mai ridicat si unde produsele premium din portofoliul nostru sunt cautate. Produsele romanesti, desi au o calitate ridicata, sunt livrate la un produs mai mic. Este adevarat ca pentru a livra intr-o tara nordica si costurile de logistica sunt ceva mai ridicate, dar compenseaza printr-o forta de munca mai rezonabila decat o posibila investitie intr-o fabrica in cele doua state din nord”, a declarat pentru Dan Mircescu intr-un interviu acordat wall-street.ro la inceputul acestui an.

Dan Mircescu a mai precizat ca este in discutii avansate cu parteneri din Africa si regiunea Orientului Mijlociu, piete pe care isi propune sa exporte o parte din productie, ceea ce in 2014 i-ar putea aduce aproximativ 10% din venituri.

“Avem o serie de discutii in Tanzania si pe alte piete din Africa Centrala. Suntem in tratative si cu parteneri din Kazahstan si Azerbaijian, dar focusul nostru principal va ramane in regiunea Europei. Romania se aseaza incet, dar sigur, pe harta producatorilor europeni si treptat ne pozitionam ca jucatori importanti in piata regionala. Nu suntem singurii care fac acest lucru. (...) Trebuie sa ne punem in acord cu nevoile pietelor respective, iar acest lucru necesita timp – certificari, autorizari, perioada de acomodare. Trebuie luata in calcul aceasta optiunea de a merge catre export, cel putin in domeniul constructiilor care si asa este foarte afectat. Infrastructura nu exceleaza, iar investitiile sunt incerte, insa nu trebuie sa ne bazam doar pe acest lucru, miza cea mai mare ramane la nivel local”, a declarat Mircescu.

Dezvoltarea unui centru de expansiune pentru o prezenta mai mare in regiune

In cadrul unei intalniri cu presa, Costin Lianu, director al departamentului de Comert Exterior si Relatii Internationale din cadrul Ministerului Economiei, a subliniat ca autoritatile romane lucreaza la dezvoltarea unui centru de expansiune la Istambul (Turcia) si catre pietele din Orientul Mijlociu, un program care ar urma sa incurajeze producatorii romani catre export in tarile asiatice, o piata care, potrivit acestuia, “are un potential mult mai ridicat decat in Vest”.

“Avem ca obiectiv extinderea prezentei in Turcia si in Orientul Mijlociu, cat si in Liban. Exportul, dar si prezenta la un targ de profil sunt un indicator pozitiv in criza, iar acest lucru ar trebui sa suscite si mai mult companiile romanesti sa mizeze pe export si sa investeasca in aceasta directie. Simpla prezenta a unei companii romanesti la un targ de profil in strainatate este un branding personal. Daca nu esti la un eveniment, clar acesta este un semnal negativ”, a atras atentia Costin Lianu.

La aceeasi discutie, Claudiu Georgescu, presedintele Asociatiei Producatorilor de Materiale pentru Constructii din Romania a subliniat ca la targuri de constructii din strainatate merg constant anual 7-8 companii de profil, exitand si evenimente unde numarul acestora a depasit pragul de 10 companii.

“Reincepem sa ne miscam. Companiile romanesti sunt din ce in ce mai interesate de aceste targuri si de expunerea in strainatate, iar avantajele vor veni pe parcurs”, considera Claudiu Georgescu.

O analiza si un reportaj comparativ dintre ceea ce ofera un targ de constructii in Romania si unul in strainatate puteti gasi aici.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri