Profitul operational al CEZ in Romania a scazut cu 55% in primul trimestru, de la 1,8 miliarde coroane in primele trei luni ale anului trecut la 800 milioane coroane (29,1 milioane euro) in acest an, din cauza problemelor grupului ceh la incasarea certificatelor verzi.

Pe segmentul de productie si distributie, profitul inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare (EBITDA) a scazut de sapte ori in primul trimestru, de la 1,4 miliarde de coroane anul trecut la aproximativ 200 de milioane de coroane (7,3 milioane de euro), se arata intr-un raport al grupului.

CEZ a inregistrat un impact negativ de 700 de milioane de coroane (25,5 milioane de euro) ca urmare a amanarii incepand din iulie a acordarii celui de-al doilea certificat verde pentru parcurile eoliene detinute in Romania, precum si a suspendarii acordarii primului certificat verde pentru parcul Fantanele Vest incepand din noiembrie, decizie determinata de o intarziere datorata Comisiei Europene intr-un proces de notificare.

Productia de electricitate a CEZ in Romania a scazut in primul trimestru cu 16%, la 342 GWh, in timp ce parcurile eoliene ale grupului au consemnat un declin de 21%, la 322 GWh, din cauza vremii dificile, mai ales in lunile ianuarie si februarie.

Pretul mai mic al certificatelor verzi a avut un impact negativ de 300 de milioane de coroane (11 milioane de euro) in profitul operational, iar volumul mai redus al productiei a condus la un impact negativ de 200 de milioane de coroane (7,3 milioane de euro).

Pe distributie si vanzare, profitul operational al CEZ in Romania a crescut cu 75%, la circa 600 de milioane de coroane (22 milioane de euro). CEZ noteaza ca a incasat toate datoriile restante ale CFR, de peste 500 de milioane de coroane (18,2 milioane de euro), in timp ce in luna aprilie, parte a trimestrului al doilea, grupul a incasat datorii ale companiei de posta de circa 200 de milioane de coroane (7,3 milioane de euro), scrie Mediafax.

In primul trimestru, CEZ a contabilizat in Romania un impact pozitiv de circa 300 de milioane de coroane (11 milioane de euro) din incasarea datoriilor de la CFR, in timp ce costurile suplimentare asociate unei taxe noi in constructii a cauzat un efect negativ de aproximativ 100 de milioane de coroane (3,64 milioane de euro).
La nivelul grupului, profitul EBITDA a scazut cu 25%, de la 28,3 miliarde de coroane anul trecut la 21,2 miliarde de coroane ( 772 milioane de euro). Veniturile au scazut cu 11%, la 53,2 miliarde de coroane (1,94 miliarde de euro), iar profitul net a consemnat un declin de 44%, la 9,9 miliarde de coroane (361 milioane de euro).

Directorul diviziei internationale a CEZ, Tomas Pleskac, a declarat la inceputul lunii aprilie ca grupul este dispus sa vanda integral parcul eolian detinut in Romania, la Fantanele si Cogealac, daca va primi o oferta buna pentru acesta, dar intentioneaza sa ramana pe piata din Bulgaria.

Mai multi investitori internationali si-au exprimat interesul pentru parcul Fantanele-Cogealac, a aratat Pleskac, fara sa dezvaluie valoarea unei astfel de vanzari. Oficialul CEZ a spus ca in pofida dificultatilor de colectare a sumelor din subventiile pentru energie regenerabila, incasarile din partea unor clienti importanti, precum caile ferate sau posta, se imbunatatesc.

CEZ nu este presat sa vanda operatiunile din Romania si nu a fixat un termen pentru un acord in acest sens, discutiile fiind in faze preliminare, a adaugat Pleskac. Proiectele eoliene, care impreuna au o capacitate de 600 MW, sunt controlate prin intermediul a doua companii, Tomis Team, prin care este administrat parcul Fantanele de 347,5 MW, si Ovidiu Development, care administreaza parcul Cogealac de 252,2 MW. Ambele companii sunt controlate in proportie de 100% de CEZ.

CEZ Romania a anuntat in iunie ca grupul a avut anul trecut pe piata locala un profit net de 189 milioane de lei, de peste patru ori mai mare fata de cel din 2011, de 45 milioane de lei, rezultat influentat semnificativ de recuperarea unor creante de la CFR.

CEZ a intrat pe piata romaneasca de energie in 2005, prin preluarea filialei de distributie si furnizare de energie Electrica din Oltenia, si s-a extins avand in prezent si operatiuni de productie a energiei electrice, in turbine eoliene si microhidrocentrale.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri