9 Iunie 2014

Cenusareasa din M&A: piata de retail si FMCG a dansat printre putine tranzactii in ultimii 6 ani



Spre deosebire de domenii precum IT si servicii, care s-au bucurat in anii de criza financiara de efervescenta in ceea ce priveste tranzactiile realizate, retailul si industria bunurilor de larg consum pot fi usor privite ca “Cenusareasa” sectorului M&A, putini antreprenori romani bifand deal-uri importante in ultimii sase ani.

Esti interesat(a) de piata de fuziuni si achizitii? Lucrezi in M&A, esti antreprenor sau managerul unei companii dinamice? Participa la Conferinta M&A Outlook de joi, 12 iunie. Participarea este gratuita. Te poti inscrie aici.

Chiar inainte de startul crizei financiare, retailerul belgian Delhaize finaliza prin intermediul Mega Image achizitia celor 14 magazine La Fourmi, detinute de Florentin Banu. Antreprenorul roman incasa astfel aproape 19 mil. euro. In prezent, Mega Image este cel mai mare lant de supermarketuri pe plan local, cu o retea de 311 de magazine.

Mai mult, in 2009 un alt antreprenor roman din domeniul retailului, Daniel Georgescu, devenea milionar in euro in urma vanzarii a patru supermarketuri Prodas din Capital catre reteaua Mega Image.

Sotii Valerii si Violeta Moraru au vandut in acelasi an 70,7% din actiunile producatorului Bere Azuga catre Ursus Breweries pentru suma de 7,15 mil. euro. Ulterior, familia Moraru si-a concentrat investitiile cu precadere in industria apelor minerale, Violeta Moraru detinand un pachet de 85% din actiunile producatorului de ape minerale Perla Covasnei. In 2012 compania pe care o conduce a afisat afaceri de 47 mil. lei.

Un an mai tarziu, francezii de la Bongrain Europe, lider mondial in specialitati din branza, finalizau achizitia unui pachet de 52% din actiunile societatii Delaco Distribution, unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata branzeturilor din Romania. Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica. In prezent, Bongrain detine un pachet de 72% din actiunile Delaco.

Inceputa ca o afacere de familie, in anul 1996, Delaco a avut in anul 2012 o cifra de afaceri de 207,4 mil. lei si un profit de 1,55 mil. lei. Planul de afacere pentru Delaco l-a constituit chiar lucrarea de licenta a lui Tudor Comaniciu, fondatorul afacerii. Compania Delaco a fost la inceput specializata in productia de lactate proaspete. Incepand cu anul 2000, Delaco s-a concentrat pe distributia de branzeturi si alte produse lactate provenite din Germania, Austria, Franta si Olanda.

Romania se afla pe locul 7 in luna mai in clasamentul M&A in Europa Centrala si de Est, cu deal-uri de 88 mil. euro, in fata Croatiei (53 mil. euro) si Ungariei (6 mil. euro), dar sub tari precum Bulgaria (146 mil. euro) sau Ucraina (165 mil. euro). In mai 2013, investitorii facusera deal-uri in tara noastra de aproape doua ori mai mari decat luna aceasta (154 mil. euro).



Citeste si