24 Septembrie 2014

Rus: Negocierile cu sindicatul Tarom, soldate cu perspectiva unei rezolvari favorabile a problemelor



Discutiile de miercuri dintre reprezentantii Ministerului Transporturilor si sindicatele Tarom s-au incheiat cu perspectiva unei rezolvari favorabile a problemelor, a declarat ministrul de resort Ioan Rus, precizand ca anumite solicitari vor fi solutionate in 2015.

"Sunt inca cateva probleme in litigiu, la care compania nu are solutii imediate, dar in acelasi timp exista foarte multa rationalitate din partea managementului si a salariatilor, astfel incat unele lucruri vor putea face parte dintr-un angajament de perspectiva", a spus ministrul Transporturilor, la finalul discutiilor care au avut loc miercuri la sediul companiei aeriene.

Oficialul a precizat ca anumite aspecte care nu pot fi rezolvate in acest moment vor fi solutionate pe bugetul de anul viitor al companiei. "Perspectiva unei activitati pozitive este absolut reala", a subliniat ministrul. Rus a aratat ca in prezent veniturile Tarom sunt mai mici decat costurile, iar compania are pierderi din care este foarte dificil de sustinut cresteri salariale sau conditii mai bune de munca.

"Corpul de Control lucreaza si nu cauta atat probleme, cat solutii pentru ca pe bugetul din 2015 sa existe mult mai rational identificat, ce anume trebuie facut pentru ca aceasta companie sa isi diminueze pierderile, sa ajunga zero la zero si dupa aceea pe profit", a spus Rus, citat de Mediafax.

Intrebat de presa care din solicitarile sindicatelor vor fi rezolvate in acest an sau in 2015, ministrul nu a oferit detalii. Mai multe curse Tarom au fost anulate sau intarziate la inceputul saptamanii trecute din cauza unor actiuni spontane din partea unor piloti si ai unor insotitori de zbor.

Surse din randul pilotilor au declarat la inceputul saptamanii trecute ca protestul pilotilor Tarom a fost declansat din cauza nemultumirilor privind salariile si noul contract colectiv de munca - inregistrat fara sa se tina cont de revendicarile lor -, dar si pe fondul unora privind managementul companiei.

Potrivit surselor, conducerea companiei Tarom s-ar fi folosit de sindicatul majoritar si de alte doua sindicate mai mici pentru a putea inregistra la ITM noul contract colectiv de munca, fara a lua in calcul cerintele pilotilor.



Citeste si