Piata constructiilor a inregistrat in criza o scadere de aproximativ 40%, per ansamblul ei, insa unul dintre cele mai afectate sectoare ale pietei a fost cu siguranta cel al utilajelor de constructii care a “miscat” puternic distribuitorii de profil cu activitate la nivel local.

Desi 2014 a adus oarecare semnale pozitive, bazate mai ales pe proiecte contractate in ultimii ani, reprezentantii pietei de profil sunt sceptici in ceea ce priveste revenirea consumului, ba chiar subliniaza ca fara o directie clara a sectorului pe termen lung nu exista solutii viabile de crestere, ci poate doar unele proprii, bazate pe mici ajustari ale activitatii.

“Inca ne confruntam in piata cu clienti din constructii care nu isi primesc banii la timp. Mai mult decat atat, firmele de constructii contracteaza lucrari la valori chiar si la jumatate din pret fata de nivelul anului 2008, preturile utilajelor de constructii ajungand la un nivel extrem de scazut. (…)2014 a fost un dezastru pentru piata constructiilor. Suntem in continuare in criza, iar altele ne bat la usa, atat la nivel local cat si in Europa. Vom mai avea suisuri, dar si coborasuri. Crizele din prezent tin in jur de 2 – 3 ani, fata de 5 – 7 ani cat durau in urma cu cativa ani. (…) Cum poate un antreprenor din constructii sa supravietuiasca intr-o astfel de piata? Ne uitam pe indicatorii de consum, pe bugetele care se fac si care sunt pe zi ce trece din ce in ce mai mici. Suntem suficient de maturi incat sa nu mai credem in minuni. Suntem intr-o situatie incerta si sunt slabe sanse ca acest lucru sa se schimbe. Vor mai fi crize, insa atitudinea trebuie schimbata. Trebuie sa terminam cu vaicareala”, a declarat in cadrul unei intalniri cu presa Liviu Neagu (foto), presedinte ADUC (Asociatia Distribuitorilor de Utilaje de Constructii) si director general in cadrul Bergerat Monnoyeur, cel mai mare jucator pe piata de profil.

El a mai aratat ca in Romania exista un real potential de dezvoltare in constructii, doar ca acesta trebuie valorificat. “Avem ce sa facem in constructii, sunt oportunitati la tot pasul, iar pentru asta trebuie sa atragem investitii straine. Investitorii straini se uita in primul rand la infrastructura unei tari. Analizeaza si decid. Iar din pacate Romania nu exceleaza la acest capitol. Au trecut 25 de ani si inca avem mentalitatea din ’89. La vremea cand Silviu Brucan spunea ca ne vor trebui 20 de ani ca sa recuperam decalajul nu am crezut, dar s-a adeverit. Nu avem taria de a merge inainte. Noi, ca popor, avem inca senzatia ca trebuie sa ni se dea ceva pe tava si in acest fel totul se blocheaza”, a mai aratat Liviu Neagu.

Bergerat Monnoyeur, miza pe afaceri in crestere cu cel putin 10%

Pentru Bergerat Monnoyeur, 2014 a fost un an mai bun, subliniaza seful Bergerat Monnoyeur. “Chiar daca am inregistrat o scadere a ritmului de evolutie, ne asteptam la o crestere de cel putin 10% in acest an. Evolutia va veni in special pe partea de vanzari, accelerate de proiecte derulate in anul 2011”, a spus seful companiei.

Potrivit datelor raportate catre Ministerul de Finante de catre distribuitorul brandului de utilaje de constructii Caterpillar in Romania, Bergerat Monnoyeur a raportat anul trecut afaceri de 22 milioane de euro, dar compania mai deruleaza o buna parte din activitate si direct cu firma din Franta. Bergerat Monnoyeur, distribuitorul utilajelor Catterpillar (CAT), a raportat pentru anul fiscal precedent o scadere a rulajului la 22 de milioane de euro, fata de circa 29 de milioane cat a inregistrat in anul 2012. In ciuda evolutiei negative a rulajului, Bergerat Monnoyeur a reusit sa se mentina pe profit anul trecut, raportand pentru anul 2013 o profitabilitate de circa un milion de euro, o marja mult mai redusa fata de nivelul de 4 milioane de euro profit inregistrat in 2008.

Chiar si asa, Bergerat Monnoyeur ramane cel mai mare distribuitor de pe piata locala de utilaje de constructii, cu o concurenta serioasa venita din partea Terra Romania sau Marcom, distribuitorul local al brandului Komatsu.

In ceea ce priveste piata distribuitorilor de utilaje de constructii, care a inregistrat un declin de peste 60% in anii de criza, Liviu Neagu sustine ca 2014 a adus un usor reviriment pe piata, ceea ce va aduce un plus de 15%, evolutie bazata in cea mai mare parte pe subventiile primite de constructori de la Uniunea Europeana.
“Vanzarile in piata de utilaje de constructii au fost bazate in proportie de 80% pe fondurile structurale primite de UE, iar acest lucru a determinat o crestere, din pacate, insa, nu o crestere sanatoasa. Nicio tara nu are o astfel de pondere in vanzarea de utilaje in constructii. Avantaje de acest gen nu vor mai fi pentru mult timp, a aratat seful Bergerat Monnoyeur.

Piata inchirierilor de utilaje in constructii, o oportunitate

Liviu Neagu a mai subliniat faptul ca o pondere de circa 3% din piata de utilaje in constructii este determinata de inchirierea de echipamente, o valoarea cu mult redusa daca ne uitam la tenditele din vest. “In Anglia, Germania si Franta vorbim de un grad de inchiriere in piata de 50%, 30%, respectiv peste 20%. La noi in Romania acest 3% este o valoare foarte mica daca o comparam cu ce se intampla in alte tari. Noi ne-am propus ca anul acesta din inchirierea de utilaje sa atingem pragul de 1 milion de euro, asta dupa ce in anul 2008, tinta pentru anii care urmau era de a atinge de zece ori mai mult.

In ceea ce priveste vanzarile de echipamente Caterpillar, Liviu Neagu a precizat ca anul acesta estimeaza ca va comercializa peste 300 de echipamente noi si peste 70 de utilaje second – hand.

Lansarea Sitech la nivel local, un imbold pentru piata si business

Bergerat Monnoyeur a prezentat de curand pe piata sistemele Trimble, dezvoltate de catre compania Sitech, capabile sa monitorizeze si sa deruleze activitati de lucru in constructii intr-un mod mult mai eficient.

Pe langa tehnologiile de localizare, cum ar fi GPS, lasere sau tehnologii optice, solutiile Trimble includ aplicatii software care pot fi personalizate pentru a raspunde cerintelor fiecarui santier sau utilizator. Indiferent de brandul utililajelor din parcul unui antreprenor, sistemele Trimble se instaleaza si pot fi operate extrem de simplu. In cele mai multe cazuri, daca cerintele o impun, sistemele pot fi schimbate de pe un utilaj pe altul.

Citeste si:

    Solutiile Trimble permit utilizatorilor sa colecteze, gestioneze si sa analizeze informatii complexe, imbunatatind productivitatea, eficienta si profitabilitatea. De peste 35 de ani, Trimble a creat produse de pozitionare unice care ajuta companiile sa isi creasca business-ul. Portofoliul Trimble include peste 1,000 de patente considerate de baza pentru aceasta industrie. Produsele Trimble sunt folosite in peste 150 de tari din toata lumea.

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Companii »


    Setari Cookie-uri