10 Decembrie 2014

Transelectrica estimeaza pierderi dupa ce ANRE a modificat tarifarea



Compania de stat Transelectrica (TEL) estimeaza ca va avea scaderi de veniturilor generate de transportul electricitatii si la pierderi, daca ANRE va uniformiza la nivel national o componenta tarifara platita de producatorii de energie.

"Prin derogare de la prevederile metodologiei aprobate prin ordinul ANRE 53/2013 se propune uniformizarea tarifului de transport - componenta de introducere a energiei electrice in retele, la nivelul componentei medii pe tara, care este de 10,3 lei/MWh", potrivit unui proiect de ordin elaborat de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE).

Componenta de introducere a energiei electrice in retea este platita catre Transelectrica de producatorii care opereaza centrale cu capacitatea instalata mai mare de 5 MW. Acest tarif variaza de la 12,32 lei/MWh in Oltenia la 6,04 lei/MWh Transilvania de Nord. In prezent, tariful mediu de transport al energiei, perceput de Transelectrica, este in valoare de 22,50 lei/MWh, informeaza Mediafax.

Propunerea ANRE urmeaza sa fie suspusa aprobarii presedintelui Autoritatii, iar daca va fi acceptata, costul cu introducerea energiei in retelele electrice ale Transelectrica va creste pentru unii producatori si va scadea pentru altii, avand in vedere ca in prezent acest tarif este diferit pentru fiecare regiune.

Modificarea tarifelor nu are suport real

Octavian Lohan, membru in Directorul Transelectrica, a afirmat ca uniformizarea tarifului de introducere a electricitatii in retea nu are "niciun suport real" si va cauza pierderi transportatorului de energie, insa efectele la consumatorul final vor fi nesemnificative. "Transelectrica va avea pierderi, pentru ca aceste tarife erau gandite sa acopere niste costuri. Aceasta propunere a ANRE nu are niciun suport real, nu a fost fundamentata. Oricum, veniturile noastre vor scadea", a declarat Lohan.

Uniformizarea tarifului de introducere a energiei in retea pentru intregul teritoriu al tarii va duce la cresterea pretului de productie pentru producatorii de electricitate din Muntenia, Transilvania si Moldova cu pana la 4,26 lei/MWh, in timp ce producatorii din Oltenia si Dobrogea vor inregistra scaderi ale pretului de productie cu pana la 2 lei/MWh.

Principalii producatori de energie din Romania sunt comasati in Oltenia si Dobrogea. In Oltenia sunt localizate unitati de productie precum Portile de Fier (operate de Hidroelectrica) si complexele energetice Oltenia si Hunedoara, care folosesc la productia energiei carbunele. In Dobrogea sunt prezenti principalii producatori de energie eoliana, precum si centrala nuclearelectrica din Cernavoda, administrata de Nuclearelectrica.

De asemenea, uniformizarea tarifului mentionat va cauza majorarea tarifului de transport al energiei in Transilvania de Nord cu 22 %, Moldova cu 12 %, Muntenia Nord, in timp ce in Muntenia Sud, Banat si Transilvania Sud va urca cu 6-8 %. In Oltenia si Dobrogea tariful de transport la scadea cu 9%, respectiv cu 2 %. Transelectrica este compania care administreaza reteaua nationala de transport al electricitatii si este controlata de stat, prin Secretariatul General al Guvernului.



Citeste si