18 Iunie 2015

Armand si Greentech construiesc parcuri fotovoltaice de 20 mil. euro in Romania



Armand Group, cu activitati in industria de energie regenerabila din Romania, si Greentech, companie britanica de profil, au anuntat ca vor construi pana la sfarsitul anului 2016 proiecte solare de 20 de MW in Romania, dupa investitii de 20 de milioane de euro.

Cele doua companii au semnat un acord pentru finantarea si dezvoltarea mai multor proiecte fotovoltaice cu capacitate sub 500 KW. "Acestea vor beneficia de noul Feed-in Tariff, care se asteapta sa fie aplicat in acest an in Romania. Cu finantare britanica si inginerie romaneasca, cele doua companii planuiesc ca pana la finele lui 2016 sa dezvolte 20 de MW de noi proiecte solare in Romania", se arata intr-un comunicat al Armand Group, scrie Mediafax.

Reprezentantii Armand Group au precizat ca investitiile se ridica la aproximativ 20 de milioane de euro. Armand Group a fost infiintat in 2009, la Timisoara, asigura solutii in domeniul energiei regenerabile, consultanta, proiectare, instalatii si echipamente, si este controlat de directorul general, Armand Domuta.



Citeste si