6 Iulie 2015

CFR SA a avut in primele cinci luni un profit de 16,5 milioane euro



Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare publice, a inregistrat un profit de 73 de milioane lei (16,5 milioane euro) in primele cinci luni si o cifra de afaceri de 383,8 milioane lei, a anuntat compania.

"Rezultatul a survenit in ciuda bugetarii in crestere a cheltuielilor companiei, generate de majorarea salariului minim pe economie, care a influentat atat cheltuielile cu personalul propriu, dar si pe cele cu produsele si serviciile necesare desfasurarii activitatii de baza. Coroborat cu aceasta evolutie a fost si trendul descrescator al volumelor de transport, anuntate la inceputul anului de clientii CFR SA, operatorii de transport, trend accentuat de turbulentele inregistrate pe piata transportului feroviar de calatori, in aceasta perioada", se arata intr-un comunicat al companiei.

Directorul general al CFR SA, Dan Costescu, a declarat ca societatea a trebuit sa atinga acest rezultat pozitiv intr-un timp destul de scurt si intr-un climat economic nefavorabil, scrie Mediafax.

"Ne propunem o strategie bazata pe dezvoltarea activitatii si nu pe restrangerea acesteia, ceea ce inseamna in primul rand cresterea moderata, dar constanta a veniturilor, apoi reducerea costurilor operationale si non-operationale si, nu in ultimul rand, continuarea integrarii in spatiul de transport unic European", a declarat directorul general al CFR SA.

Reprezentantii companiei de stat spun ca modernizarea presupune intr-o prima etapa consolidarea institutionala a companiei, prin securizarea functiilor de baza ale administratorului de infrastructura si eliminarea tendintelor de destructurare organizationala, "care si-au probat deja nocivitatea si nu fac decat sa disipe eforturile actorilor principali, conducand la scaderea generala a competitivitatii transportului feroviar fata de celelalte mijloace de transport".



Citeste si