9 Septembrie 2015

Preotii din Arges cumpara microhidrocentrala Calugarita



Arhiepiscopia Argesului si Muscelului a cumparat de la Hidroelectrica o microhidrocentrala, al carui pret de pornire a fost de 1,7 milioane lei.

UPDATE: Microcentrala a fost vanduta pentru 1,7 mil. lei, potrivit declaratiilor facute de Remus Borza, administratorul judiciar al companiei, citat de Mediafax

Hidroelectrica, cel mai mare producator de electricitate din Romania, scoate constant la vanzare microhidrocentrale din portofoliu, cumparatorii fiind in general oameni de afaceri sau autoritati locale. De data aceasta insa, cumparatorul surpriza a fost o Arhiepiscopie, care a achizionat microhidrocentrala Calugarita din bazinul raului Valea lui Stan, potrivit unor reprezentanti ai companiei.

Valoarea finala a tranzactiei este de 1,7 mil. lei, iar Arhiepiscopia nu va plati TVA deoarece microhidrocentralele propuse spre vanzare indeplinesc prevederile din art. 128 alin. 7 din Codul Fiscal privind incadrarea acestei vanzari ca transfer de active la care nu se plateste TVA.

In iunie, Hidroelectrica a anuntat ca scoate la vanzare 34 de hidrocentrale pe care vroia sa obtina cel putin 90,3 mil. lei. In final, compania a gasit cumparatori doar pentru microhidrocentralele Calugarita si Vladesti. Unitatea din Vladesti a fost cumparata de Roski Air Service SRL.

Hidroelectrica este controlata de stat prin Departamentul pentru Energie. Compania este in insolventa din luna februarie 2014, pentru a doua oara, prima procedura fiind deschisa in perioada iunie 2012 - iunie 2013.



Citeste si