22 Aprilie 2016

Ministerul Economiei nu stie nimic despre planurile coreenilor in legatura cu santierul naval Daewoo Mangalia



Conducerea Santierul Naval 2 Mai Mangalia, reprezentantul statului in actionariatul Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI), propune ca, in urmatorii cinci ani, santierul naval sa isi extinda aria de operare prin derularea unor activitati noi.

„Partea romana, in calitate de actionar minoritar, nu detine nicio informatie privind o posibila intentie a actionarului majoritar, respectiv compania sud-coreeana DSME, de a se retrage din Romania, in ceea ce priveste activitatile de fabricatie nave”, potrivit unui raspuns al Ministerului Economiei transmis la solicitarea WALL-STREET.RO.

In 2015, Korea Development bank, cel mai mare actionar al Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (DSME), actionarul DMHI, a anuntat ca santierul naval trebuie „lichidat”, impreuna cu o companie eoliana din SUA, din cauza problemelor financiare grave cu care se confrunta grupul.

Saptamana trecuta, a fost organizata o intalnire a Comitetului Mixt de colaboare economica intre Romania si Coreea de Sud. Potrivit Ministerului Economiei, acolo nu s-a discutat situatia „punctuala” a santierului naval, pentru motivul ca la astfel de intalniri nu se discuta asa ceva.

Ministerul Economiei detine, prin firma Santierul Naval 2 Mai Mangalia, o participatie de 49% in DMHI.

„Conducerea executiva a Santierului Naval 2 Mai Mangalia a inclus in strategia pe urmatorii 5 ani extinderea activitatii prin includerea unor operatiuni auxiliare (confectie repere metalice si aprovizionare materiale consumabile) si a unor activitati de productie (debitare table, sablare – vopsitorie repere de lacatuserie navala si confectie repere metalice – lacatuserie navala) care vizeaza ca principal client societatea DMHI”, potrivit Ministerului Economiei.

DMHI, cel mai mare constructor de nave din Romania, controlat de grupul sud-coreean Daewoo, a raportat in 2014 pierderi record de 700 milioane de lei, un nivel de aproape sapte ori mai mare fata de 2013.

Ministerul Economiei spune ca va acorda, in continuare, sprijinul necesar pentru a se gasi cele mai bune solutii pentru redresarea activitatii, in limita competentelor sale si cu respectarea legislatiei aplicabile.

„In plus, partea romana, prin tot ce a intreprins pana acum, dar si in continuare, urmareste imbunatatirea indicatorilor economico-financiari si redresarea activitatii pentru intrarea societatii pe un trend de profitabilitate, atat din activitatea de exploatare cat si din celelalte activitati”, precizeaza Ministerul Economiei.



Citeste si