27 Mai 2016

Comisia Europeana avertizeaza Romania sa ia masuri de gestionare a deseurilor



Comisia Europeana solicita Romaniei, printr-un aviz motivat, sa elaboreze planuri de prevenire a generarii de deseuri si de gestionare a deseurilor in conformitate cu obiectivele legislatiei UE, iar in caz contrar institutia de la Bruxelles poate sesiza Curtea Europeana de Justitie, conform News.ro.

Planurile de gestionare a deseurilor si de prevenire a generarii de deseuri constituie, de asemenea, o conditie prealabila pentru utilizarea fondurilor UE.

Aceste planuri si programe au drept scop reducerea impactului deseurilor asupra sanatatii umane si asupra mediului, precum si utilizarea mai eficienta a resurselor in intreaga UE.

Romania a avut un plan de gestionare a deseurilor pentru perioada 2003-2013, dar acesta nu a fost revizuit, prelungit sau inlocuit pentru perioada urmatoare. De asemenea, Romania a ramas in urma in ceea ce priveste prevenirea generarii de deseuri.

Inca din decembrie 2013, Romania ar fi trebuit adoptate planuri privind reducerea deseurilor generate la sursa prin tehnici ameliorate de fabricatie sau prin eforturi de stimulare a cererii de produse mai ecologice, cu mai putine ambalaje.

Prin urmare, Comisia a trimis Romaniei un aviz motivat si, daca nu va lua masuri in termen de doua luni, CE poate sesiza Curtea de Justitie a UE cu privire la aceasta cauza.



Citeste si