15 Iunie 2016

Stocarea energiei va avea nevoie pentru inceput de ajutor de stat



Stocarea energiei electrice este urmatorul pas in domeniul energetic, dar, cel putin in prima faza, va avea nevoie de sprjinul statutului, la fel cum s-a intamplat si cu energiile din surse regenerabile. Potrivit sefului Romelectro, Viorel Gafita, costurile unui MW de energie stocata se ridica in prezent la circa 5 milioane de euro, dar in viitor vor scadea, pe masura ce acest segment de business se va dezvolta.

„Pentru inceput, probabil ca acest business va avea nevoie sa fie sprijinit de stat”, a declarat Gafita intr-o conferinta din cadrul forumului regional de energie FOREN.

Companiile energetice au inceput sa se uite la domeniul stocarii energiei, privit ca urmatorul pas in dezvoltarea sistemului energetic. Chiar daca deocamdata aceasta tehnologie este abia la inceput, companiile energetice considera ca ea va fi introdusa la scara larga in viitorul nu foarte indepartat.

Desi costurile sunt inca mari, ele vor scadea, pe masura ce tehnologiile se vor dezvolta. La fel s-a intamplat si cu energiile regenerabile, care la inceput erau scumpe, dar pe masura ce au fost adoptate la scara mondiala, s-au ieftinit. Spre exemplu, in urma cu cativa ani, un MW instalat in panouri fotovoltaice costa 5 milioane de euro, pentru ca in prezent sa nu coste mai mult de 1,3 milioane de euro. La fel au stat lucrurile si in ce priveste energia eoliana sau energia produsa de microhidrocentrale.

Desi regenerabilele sunt considerate energii curate si ieftine, ele nu ar fi putut sa existe fara ajutor de stat sub forma certificatelor verzi sau a preturilor reglementate. Desi, in general se vorbeste despre o piata libera atunci cand este vorba de sectorul energetic, acesta este de fapt puternic reglementat. In absenta reglementarilor si a sprijinului de stat, investitiile in energiile verzi ar fi fost marginale.

Care ar fi avantajul investitiei in unitati de stocare a energiei? In primul rand, pretul. Spre exemplu, energia stocata ar putea fi folosita atunci cand pretul pietei este ridicat, ceea ce inseamna reduceri de costuri. La fel, un producator de energie va putea sa vanda electricitatea stocata va varf de consum, castigand astfel mai multi bani. Chiar daca, pentru inceput, stocarea energiei va fi accesibila doar companiilor, aceasta tehnologie este intentionata sa fie folosita si in avantajul consumatorilor mici.



Citeste si