6 Octombrie 2006

Spar a investit 2,1 milioane de euro in al doilea magazin din Romania

Grupul olandez Spar, retea de magazine de bunuri de larg consum, va inaugura joi cel de-al doilea supermarket din Romania, la Resita, in care a investit 2,1 milioane de euro, potrivit unui comunicat al companiei remis NewsIn. Primul magazin Spar a fost deschis in august la Arad, investitia fiind de 1,5 milioane euro.

In perioada octombrie-noiembrie 2006, retailer-ul urmeaza sa deschida alte cinci magazine in zona centrala si de vest a tarii. Va deschide supermarketuri in Deva, Odorhei, Ramnicu Valcea si Medias, un hipermarket la Targu Mures si trei magazine din lantul Diskont preluat de retailer in luna august.

Pentru 2007, planul de extindere a companiei prevede deschiderea a peste 20 de locatii, avand deja sapte proiecte definitivate, dintre care cinci hipermarketuri si supermarketuri in Bucuresti.

Grupul Spar tinteste deschiderea a 200 de magazine in Romania pe termen mediu, pentru care si-a bugetat investitii de 350 de milioane de euro, iar pe termen lung estimeaza formarea unei retele de 400 de supermarketuri.

Grupul Spar a fost fondat in anul 1932 in Olanda si are in prezent, la nivel mondial, peste 15.000 de magazine pe patru continente in 34 de tari si o cifra de afaceri de 27,9 miliarde de euro in 2005.



Citeste si