21 Iulie 2016

Guvernul a aprobat bugetul pe 2016 al aeroporturilor Capitalei, cu cheltuieli de personal mai mari cu 38%



Bugetul Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti (CNAB) a fost aprobat de Guvern. Acesta prevede un profit net de 104,8 milioane lei (circa 23 milioane euro), in conditiile in care cheltuielile cresc cu 26%, iar veniturile cu mai putin de 8%, iar castigul mediu din companie urmeaza sa depaseasca 7.400 lei brut.

Astfel, bugetul companiei prevede venituri totale de 842,9 milioane lei in 2016, mai mari cu 7,6% fata de nivelul din 2015, si cheltuieli totale de 716,8 milioane lei, in crestere cu 25,9%, conform News.ro

In 2015, Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti a inregistrat venituri totale de 783,4 milioane lei. Cresterea puternica a cheltuielilor este justificata de guvern prin majorarea investitiilor.

"Pentru anul 2016, suma totala prevazuta pentru investitii este de 314,975 milioane lei, ce cuprinde cheltuielile aferente investitiilor finantate din surse proprii si previzionarea contractarii unui credit. Proiectele de investitii au in vedere cresterea sigurantei traficului aerian", se arata intr-un comunicat al guvernului.

Guvernul a aprobat propunerile inaintate de catre Ministerul Transporturilor, care prevede majorari importante la toate capitolele de cheltuieli.

"Cheltuielile cu personalul au fost estimate in anul 2016 la nivelul de 193,378.69 mii lei, in crestere cu 37,89% fata de anul precedent si datorita cresterii numarului mediu de salariati cu 108 persoane", se precizeaza in nota de fundamentare a proiectului de hotarare de guvern.
Bugetul prevede acordarea catre angajati a unor bonusuri in valoare de 29,8 milioane lei in 2016, in crestere cu 59,7% fata de nivelul de anul trecut.

"Acestea cuprind: tichetele de masa; cheltuielile sociale prevazute la art. 25 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare; profitul repartizat salariatilor; avantaje in natura prevazute in CCM (inclusiv tichete de vacanta)", arata documentul mentionat.

Potrivit proiectului de buget elaborat de Ministerul Transporturilor si aprobat de guvern, castigul mediu, care incude salariile si bonusurile primite de salariati, este prevazut sa ajunga in 2016 la 7.415 lei (circa 1.650 euro), fata de 6.031 lei in bugetul aprobat pe 2015. De asemenea, compania are la dispozitie, in acest an, cheltuieli de protocol, reclama si publicitate in valoare de 1,57 milioane lei, in crestere cu 14,6% fata de anul precedent, si cheltuieli cu sponsorizarea de 4,1 milioane lei, mai mari cu 78,7%.

Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti administreaza aeroporturile din Otopeni si Baneasa si a inregistrat in prima jumatate a acestui an o crestere a traficului cu 16,5% fata de aceeasi perioada din 2015, pana la 4,9 milioane pasageri. Compania spera ca Aeroportul International Henri Coanda (Otopeni) sa intre, in 2016, in categoria aeroporturilor cu un trafic anual de peste 10 milioane de pasageri.



Citeste si