Pacientii cu afectiuni cronice grave, precum boli oncologice sau probleme reumatologice, ar putea sa scape de obositoarele drumuri prin farmacii pentru a gasi medicamentele necesare datorita unui program de distributie introdus recent de unul dintre producatorii farma importanti de pe piata locala.

Roche a lansat in luna iunie programul “Direct - la - Farmacie”, disponibil doar pentru medicamentele companiei destinate tratamentului cancerului si afectiunilor reumatologice, ce se pot elibera in farmaciile cu circuit deschis.

”Necesitatea introducerii acestui program a venit practic din doua motive. Primul si cel mai important este ca, pe parcursul anului trecut, am primit sute de sesizari de la pacienti, apartinatori, medici si farmacisti cu privire la imposibilitatea de a gasi in farmacii unele dintre medicamentele produse de compania noastra. Al doilea motiv tine de caracteristicile produselor noastre. Roche este lider mondial in medicamente destinate, in cea mai mare parte, tratarii unor afectiuni cronice grave, in principal oncologice, dar si altele precum afectiunile reumatologice, medicamente care se elibereaza pe baza de reteta. In Romania, aceste medicamente se vand in volume mici, insa pacientii sunt raspanditi geografic in intreaga tara. Ca urmare, am reconfigurat sistemul de distributie al produselor noastre, pentru a raspunde acestor nevoi”, a spus pentru wall-street.ro Martine Draulette, director general Roche Romania.

Retail jobs

80% dintre medicamentele aprobate in UE in ultimii 8 ani nu sunt disponibile pacientilor romani

Pacientii vor putea avea acces la medicamentul Roche care le-a fost prescris, sunand la numarul de telefon gratuit de la Call Center, operat de catre un partener. Medicamentele vor fi livrate pacientilor prin intermediul uneia dintre farmaciile partenere in acest program. Pana in prezent s-au inscris in acest program aproximativ 1.600 de farmacii din toata tara, atat independente, cat si apartinand unor lanturi cunoscute, reprezentand circa 25% din totalul farmaciilor de la nivel national.

Sursa foto: Shutterstock

Potrivit lui Martine Draulette, timpul de acces al medicamentelor inovatoare pe piata din Romania este printre cele mai lungi din Uniunea Europeana. De exemplu, potrivit unui studiu recent publicat de InoMed, 80% dintre medicamentele aprobate in UE in ultimii 8 ani nu sunt disponibile pacientilor romani. Din 62 de medicamente originale noi impotriva cancerului aprobate de Comisia Europeana incepand cu 2008, in Romania sunt compensate doar 7.

Citeste si:
Martine Draullette: Cum a fost anul 2018 pentru Roche Romania?
Martine Draullette, Roche: 1...

”Credem cu tarie ca si pacientii din Romania trebuie sa poata beneficia de cele mai noi tratamente si inovatii in domeniu, la fel ca si ceilalti cetateni din Uniunea Europeana. Va fi extrem de dificil ca pacientii din Romania sa aiba acces la aceste medicamente, avand in vedere legislatia in vigoare. Este nevoie de o modificare substantiala a metodologiei prin care autoritatile acorda acces la inovatia in medicina. Sanatatea trebuie vazuta ca o investitie, nu ca un cost. Din perspectiva accesului la medicamente, investitia in sanatate inseamna medicamente care prelungesc viata pacientilor. Pacientii traiesc mai mult si astfel au sansa unor vieti mai active, pot fi alaturi de familie mai mult timp si, desigur, pot contribui la societate, nemai fiind astfel doar beneficiari ai sistemului medical, ci si contribuitori”, spune directorul general al Roche Romania.

Citeste si:
Ce este “tripleta de aur”, care te poate proteja de infecția cu...
Stare de alertă |...

Dezvoltarea unui nou medicament poate dura chiar si 12-13 ani

Compania este una dintre cele mai mari nume din biotehnologie la nivel mondial, investitiile in cercetare si dezvoltare ridicandu-se anul trecut la circa noua miliarde de euro.

Sursa foto: Shutterstock

”Dezvoltarea unui nou medicament poate dura chiar si 12-13 ani. Mai mult, costurile de dezvoltare ale unui medicament original, inovator se ridica la aproximativ 2 miliarde euro. Revenind la Romania, pretul medicamentelor care se acorda pe baza de prescriptie medicala este stabilit de autoritatile publice cu atributii in domeniu, in functie de o serie de criterii. Preturile acestor medicamente sunt publice si pot fi consultate pe site-ul Ministerului Sanatatii”, mai spune Martine Draulette.

Un sistem de sanatate centrat pe pacienti si nevoile lor

In opinia sa, problemele sistemului de sanatate din Romania ar putea fi remediate daca vor fi abordate o serie de aspecte precum finantarea insuficienta, infrastructura invechita, precum si problemele legate de achizitii.

Citeste si:
Gigantul farmaceutic Roche, amendat cu 12,8 milioane de euro
Consiliul Concurentei...

”Sistemul de sanatate trebuie centrat pe pacienti si nevoile lor. In acest sens am vazut semne incurajatoare din partea noului Ministru al Sanatatii, prin numirea unui secretar de stat ce va avea in responsabilitate dialogul cu pacientii. Sistemul de sanatate din Romania are nevoie de predictibilitate si continuitate, de o strategie pe termen lung si de un acord al tuturor actorilor implicati, in beneficiul pacientilor. Inovatia in medicina trebuie sa fie accesibila si romanilor iar noi credem ca aceasta responsabilitate trebuie impartita intre industria farmaceutica si autoritatile publice. O solutie in acest sens ar fi implementarea unui sistem de finantare a sistemului de sanatate axat pe nevoile reale, predictibil, transparent si sustenabil, in consultare cu toti actorii implicati, de la companii, la autoritati si asociatii de pacienti”, conchide Draulette.

Citeste si:
Grupul Roche a inregistrat o crestere de 5% a vanzarilor globale in S1
Grupul Roche a inregistrat o...

Prezent pe piata romaneasca inca din perioada interbelica, Roche isi redeschide reprezentanta locala in anul 1992. In anul 2005, grupul Roche ia decizia sa infiinteze societatea comerciala S.C. Roche Romania SRL, urmand ca activitatea reprezentantei din Bucuresti sa fie preluata de compania locala nou infiintata.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri