25 August 2016

IKEA lanseaza catalogul pentru Romania. Retailerul lucreaza la un mobilier din hartie



Retailerul suedez de mobila si decoratiuni interioare IKEA a lansat noul catalog pentru Romania, cu aproximativ 8.500 de produse, printre care si o noua gama de mobilier din hartie.

Noul catalog IKEA are in acest an ca slogan ”Pentru oameni, nu consumatori”. Oferta prezentata este valabila in perioada 1 septembrie 2016 – 21 iulie 2017, cuprinde in jur de 8.500 de produse ale caror preturi au ramas neschimbate fata de anul precedent.

O noutate pentru acest an consta in gama de mobilier de hartie, un proiect la care retailerul lucreaza si pe care compania il prezinta in paginile catalogului. In plus, IKEA vine si cu un nou design al aplicatiei Catalogul IKEA.

Peste 875.000 de exemplare vor fi distribuite in zona Bucurestiului in perioada 25 august – 10 septembrie.

Catalogul este un simbol al IKEA din 1951, de cand a fost editat pentru prima data, in prezent fiind tiparit in 213 milioane de exemplare, in 32 de limbi din 48 de tari. Acesta este produs in aproximativ un an si jumatate, iar pentru realizarea sa lucreaza 100 de persoane.

Magazinul online al IKEA Romania a fost lansat in iulie 2014, iar recent a ajuns la 10% din vanzarile companiei. Anul trecut (in anul de catalog septembrie 2014 – august 2015) magazinul online al IKEA Romania a insemnat 8% din vanzarile companiei, acestea avand o valoare de 424,5 milioane de lei.

IKEA a anuntat anul trecut ca va deschide un nou magazin in Bucuresti, pe bulevardul Theodor Pallady, la iesirea din Capitala spre Autostrada Soarelui.



Citeste si