10 Octombrie 2016

Producatorul austriac de solutii de feronerie Blum a investit peste 1 mil. euro intr-un nou showroom in Romania



Producatorul austriac de feronerie Blum a investit peste 1 mil. euro intr-un nou showroom situat in Otopeni, langa Capitala, intr-un sediu ce se intinde pe o suprafata de 500 de metri patrati si ofera atat spatiul de prezentare a produselor si solutiilor de feronerie pentru mobila, cat si birourile administrative ale companiei.

Showroom-ul Blum Romania, primul lansat de companie in tara noastra, a fost construit in extensia vechiului sediu, aflat pe DN 1, in Otopeni si ofera peste 4.500 solutii de feronerie pentru mobila, precum si ultimele tendinte de pe piata accesoriilor de mobilier.

”Produsele noastre sunt prezente pe piata romaneasca de 21 de ani, timp in care am construit si consolidat relatiile cu clientii nostri. Showroom-ul a fost gandit atat pentru clientii cu care colaboram de mult timp, dar si pentru designeri, arhitecti si clienti finali care vor sa fie la curent noutatile in materie de solutii de feronerie pentru mobilier”, a declarat Manuela Soava, director general Blum Romania.

Nevoia unui nou showroom pentru produsele de feronerie Blum a venit in contextul unei piete locale producatoare de mobila din ce in ce mai exigente si in continua dezvoltare.

„In ultimii ani, consumatorii romani au inceput sa puna accent nu doar pe design, costuri si materialul folosit, cat si pe functionalitatea si calitatea produselor achizitionate”, a declarat Manuela Soava.

Cu 10 unitati de productie in Austria, SUA, Polonia si Brazilia, compania austriaca Blum ofera pe piata din Romania o gama completa de sisteme de feronerie si solutii inovatoare pentru deschiderea usoara si inchiderea lenta si silentioasa a mobilierului.
Acestea sunt destinate in principal clientilor corporate – producatori si distribuitori locali de mobila, dar si clientilor finali.

Compania Blum a inregistrat in anul financiar 2015-2016 o cifra de afaceri de peste 8 milioane de euro.



Citeste si