Fondul de investitii britanic Mid Europa Partners preia business-ul de 800 milioane euro al Profi in Romania

Reteaua de magazine Profi Rom Food, cel mai mare lant de supermarketuri din Romania, a fost achizitionata de fondul de investitii britanic Mid Europa Partners in cea mai mare tranzactie incheiata vreodata de o firma de private equity in Romania. Tranzactia va fi supusa aprobarilor antitrust si se va finaliza in primul trimestru al anului 2017.

Tranzactia vizeaza vanzarea a 100% din actiunile Profi Rom Food, valoarea actiunilor vandute fiind de 533 milioane euro.

Profi opereaza aproape 500 de magazine si va inregistra vanzari de circa 800 de milioane de euro anul acesta. In Romania, compania are aproape 11.000 de angajati.

"Achizitia Profi este cea de-a doua mare tranzactie din aceasta tara dupa ce am cumparat Regina Maria anul trecut", a precizat Nikolaus Bethlen, partener la Mid Europa.

Pentru Mid Europa consilierii au fost Beragua pe partea comerciala, EY pe financiar, Bechert si Bondoc si Asociatii pe partea juridica. Enterprise Investors a fost asistat de Citigroup Global Market Limited pe partea financiara, RTPR Allen&Overy ca si consultant legal, in timp ce PwC si AT Kearney au realizat rapoartele de vendor due diligence pe partea financiara si de taxe, respectiv comerciala.

Citeste si:
Profi, angajări la foc automat în pandemie
Profi, angajări la foc...

In 2010, Enterprise Investors a achizitionat de la fondator 100% din actiunile Profi pentru 66 milioane euro si a facut o majorare de capital de 10 milioane euro un an mai tarziu. In urma achizitiei, compania a trecut printr-un proces riguros de modernizare, restructurare si extindere.

Profi a inregistrat un ritm de crestere de 100 de magazine pe an in ultimii doi ani, ajungand in prezent la aproape 500 de unitati, fata de 67 din momentul preluarii. Compania se asteapta la venituri de aproape 800 milioane euro in 2016, reprezentand o crestere medie anuala a veniturilor si a EBITDA de peste 30% in perioada 2010-2016. Profi administreaza doua formate de magazine in zonele urbane, Standard si City, si recent a dezvoltat Loco, un format de succes pentru zonele rurale ale tarii.

Mid Europa Partners este una dintre cele mai mari firme independente de private equity care activeaza pe pietele in crestere din Europa Centrala si de Est. Cu prezenta in Londra, Budapesta, Varsovia si Istanbul, Mid Europa Partners a strans si administreaza fonduri de aproximativ 4,3 miliarde euro.

Enterprise Investors este una dintre cele mai mari firme de private equity din Europa Centrala si de Est. Activa din 1990, firma a strans opt fonduri cu un capital total care depaseste 2 miliarde euro. Aceste fonduri au investit 1,7 miliarde euro in 137 de companii intr-o gama larga de sectoare, inclusiv 320 milioane euro investite in 15 companii active in retail in Europa Centrala si de Est. Enterprise Investors a vandut 115 companii realizand incasari brute de 2,5 miliarde euro. Firma are o prezenta continua in Romania din 2000 si a investit aproape 200 milioane euro in companii romanesti.

Citeste si:
Compania farmaceutica Walmark, vanduta catre germanii de la Stada
Fondul de investitii Mid...

Sursa foto: Olga Marc/Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri