Petre Sandru, seful operatiunilor Coca Cola Romania si Moldova, preia conducerea companiei din Irlanda

Petre Sandru, seful operatiunilor Coca Cola Romania si Moldova, preia conducerea companiei din Irlanda

Dupa ce timp de trei ani a condus operatiunile Coca Cola in Romania si Moldova, Petre Sandru a fost numit sa gestioneze business-ul gigantului american din industria bauturilor racoritoare in Irlanda, anunta compania.

Incepand cu luna ianuarie 2017, Petre Sandru va ocupa functia de director general in cadrul Sistemului Coca-Cola din Irlanda. Succesorul la conducerea Coca-Cola Romania si Moldova va fi anuntat in curand.

Petre Sandru are o experienta de peste 11 ani in cadrul Coca-Cola, fiind initial brand manager, apoi director operational pentru Romania si Moldova si director comercial pentru patru tari din regiune: Romania, Moldova, Bulgaria si Albania. Inainte de a se angaja la Coca-Cola, el a lucrat pentru JT International.

Petre Sandru este Absolvent al Universitatii Politehnice din Bucuresti, detine o diploma la New York Institute of Professional Photography, fotografia fiind si una din pasiunile sale.
Compania Coca-Cola este cea mai mare companie de bauturi racoritoare din lume, cu peste 500 de marci de bauturi racoritoare carbogazoase si necarbogazoase, un portofoliu cu o valoare de peste 20 mld. dolari.

In Romania, Sistemul este format din Coca-Cola Romania (filiala a The Coca-Cola Company, proprietarul marcilor inregistrate) si partenerul sau, Coca-Cola Hellenic (CCH) Romania, care imbuteliaza si distribuie produsele Coca-Cola sub licenta The Coca-Cola Company in Romania.

Personalizate pentru tine