19 Octombrie 2006

Poiana se relanseaza pentru consolidarea pozitiei de lider pe piata ciocolatei

Kraft Foods Romania a lansat noua ciocolata Poiana, cu scopul de a-si consolida pozitia de lider pe care o detine pe piata ciocolatei din Romania.

"Piata ciocolatei din Romania este una dinamica si complexa, cu peste 10 marci promovate si mai mult de 200 de sortimente diferite de produse din ciocolata. In calitatea noastra de lider de piata, avem responsabilitatea de a fi promotori ai inovatiei si calitatii", a declarat directorul Kraft Foods Romania, Peter Mueller, la conferinta de presa organizata de companie.

Creata si lansata in 1995 de Kraft Foods Romania, Poiana este cea mai bine vanduta ciocolata din Romania. in ultimii 11 ani, s-au vandut peste 36.000 de tone de ciocolata Poiana, ceea ce reprezinta circa 360 de milioane de tablete. "Segmentul de tablete este cel mai important din categoria de ciocolata din Romania, iar Kraft detine aproximativ 50% din acest segment, iar marca Poiana este cea mai puternica in acest moment", a declarat responsabil sector ciocolata in Kraft Foods Romania, Cristina Radu.

In Romania, consumul mediu este de 1,7 kg de ciocolata/ cap de locuitor, ceea ce inseamna ca 88% din populatia tarii mananca ciocolata. Dintre consumatori, mai mult de jumatate, anume 60% sunt femei.Alaturi de ciocolata Poiana, Kraft Foods Romania a mai adus pe piata romaneasca cafeaua Jacobs, crema de branza Philadelphia si ciocolata Milka. in 2005, compania a obtinut venituri brute de 120 de milioane de dolari.



Citeste si