20 Ianuarie 2017

Grupul UTI a castigat contractul pentru sistemele antiefractie si antiincendiu de la metroul Bazilescu-Straulesti



Grupul UTI, controlat de omul de afaceri Tiberiu Urdareanu, a castigat contractul de 11,3 milioane lei (2,5 milioane euro) cu Metrorex, compania care administreaza reteaua de metrou a Bucurestiului, de furnizare a sistemelor antiefractie si antiincendiu pentru tronsonul Parc Bazilescu - Lac Straulesti, din Magistrala 4 de metrou, potrivit unui anunt publicat pe Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP).

Metrorex a anuntat, in luna decembrie a anului trecut, ca in statiile de metrou Laminorului si Straulesti, aferente sectiunii Parc Bazilescu - Straulesti din Magistrala 4 de metrou, ca sunt finalizate aproape toate lucrarile, cu exceptia celor privind detectia si alarmarea la incendiu, conform News.ro.

Contractul castigat de UTI vizeaza furnizarea unor sisteme de instalatii radio, supraveghere video (TVCI), detectie incendiu si antiefractie. ”Instalatiile ce vor echipa statiile Laminorului, Straulesti si Depoul Straulesti sunt considerate ca o extensie a instalatiilor deja realizate atat local (in statii) cat si cu corespondentul lor din Dispeceratul Central din Piata Unirii 1. In acest fel se va asigura un caracter unitar al acestor instalatii pe intreaga Magistrala 4 de metrou”, se arata in anuntul publicat pe SEAP.

In octombrie 2015, Tiberiu Urdareanu a fost arestat intr-un dosar de coruptie. Urdareanu este judecat, din decembrie 2015, in dosarul in care este acuzat si primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita, pentru fapte de coruptie privind un contract de management al traficului in Iasi, in valoare de aproape 70 de milioane de lei, atribuit asocierii UTI - Information Business Consulting SRL, in schimbul a 10% din valoarea contractului.



Citeste si