13 Aprilie 2017

H&M deschide cel de-al 54 magazin din Romania in Piatra Neamt



Retailerul suedez H&M a deschis cel de-al doilea magazin in Piatra Neamt, amplasat in centrul comercial Shopping City Piatra Neamt ,si ajunge astfel la o retea nationala de 54 de magazine.

Noul magazin H&M are o suprafata de vanzare de peste 1.100 de metri patrati si va comercializa articole pentru femei, barbati, adolescenti si copii.

Vanzarile retailerului suedez H&M in Romania au crescut cu 17% in anul fiscal 2016 incheiat la 30 noiembrie, la 2,102 miliarde de coroane suedeze (226,6 milioane euro), potrivit datelor publicate marti de companie.

Calculate in lei, vanzarile H&M pe piata romaneasca au avansat cu 18%. In trimestrul patru, vanzarile au urcat cu 13%, de la 522 de milioane de coroane la 591 de milioane de coroane (62,6 milioane de euro), in timp ce cresterea in lei a fost de 11%.

Compania suedeza a deschis in acest an 10 magazine in Romania, dintre care 5 in trimestrul patru, numarul total al unitatilor detinute pe piata romaneasca ajungand la 52. H&M a intrat pe piata din Romania in 2011, iar de atunci a inregistrat anual cresteri de peste 40% ale vanzarilor. La nivel global, vanzarile H&M au crescut cu 6% in anul fiscal incheiat la 30 noiembrie, la 222,8 miliarde de coroane suedeze (23,6 miliarde euro). Profitul net a scazut cu aproape 11%, la 18,6 miliarde de coroane.



Citeste si